Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for martie 2018

Editable vector of man on chair with head in hand

Editable vector silhouette of a man sitting with his head in his hand with background made using a gradient mesh

Se cunoaşte deja că unii oameni care au o viaţă socială intensă pot ascunde în interiorul lor singurătăţi pe care nimeni nu le cunoaşte, fiind parte din intimitatea lor, iar suferinţa acumulată este mascată, astfel, de o viaţă socială activă, intensă, continuă. Un astfel de sentiment îl poartă după sine artiştii, vedetele, persoanele care simt că au ceva de oferit şi nu întotdeauna le iese totul precum şi-ar dori. Este drept, trebuie să fie destul de frustrant să simţi că poţi mai mult, dar organismul tău să dea rateuri: prin oboseală cronică, boli, şi chiar stări de depresie, care pot bloca toate activităţile. Să recunoaştem că riscăm să ne risipim spiritual, încercând permanent să fim pe fază cu toate evenimentele mondene.

Un artist poate resimţi o bucurie intensă când este aplaudat şi apreciat de sute de oameni în cadrul unui eveniment public, însă când ajunge acasă este singur, nu-l mai aplaudă nimeni, decât singurătatea şi eventualele zgomote din stradă. Fiecare om aspiră după apreciere, acceptare, iar când eşti un mic creator şi vrei să împarţi cu lumea realizările tale, este cu atât mai trist când nu reuşeşti să te ridici la nivelul dorit, nu primeşti feedback-ul meritat, ba chiar te izbeşti de piedici şi invidii. Îţi asumi, da, că acest lucru e posibil şi mergi mai departe. E bine ca un om să îşi cunoască valoarea şi să nu aibă mari aşteptări de la cei din jur, însă undeva într-un colţ de suflet tot simte puţină suferinţă şi neajuns. Nu trebuie să fim ipocriţi şi să nu recunoaştem că fiecare simte, în sinea lui, că doreşte să primească aprecierea meritată.

Este extrem de interesant de studiat opiniile psihologilor referitoare la modul cum oamenii diagnosticaţi cu depresie au totuşi o viaţă socială atât de activă, sunt atât de veseli, sunt atât de prezenţi peste tot, încât nimic nu le poate da de gol adevăratul „gol” din sufletul lor. Adesea intervine tristeţea fără a o putea defini, fără a o putea justifica. Teoretic nu ar trebui să ne plângem cât timp avem: un acoperiş deasupra capului, un serviciu, prieteni, un soţ, un copil etc. Totuşi care e neajunsul? De ce ajung unii oameni să sufere aproape până la disperare? Care e punctul de toleranţă care este depăşit?

Până la urmă, ajungem la concluzia că tot noi suntem datori să fim tari şi să privim înainte cu încredere. Nu putem muri aşa uşor, nu avem voie să facem gesturi necugetate, nu avem dreptul să ne plângem când nu avem motive serioase, aşa că singura soluţie e să încercăm să ne construim fericirea singuri, fără să aşteptăm să ne-o aducă cineva pe tavă. Asta nu se va întâmpla. Aşadar suntem datori să transformăm singurătatea în momente de meditaţie, de creaţie, iar momentele de socializare să fie momente de care să ne bucurăm maxim, fără însă a exagera, cu gândul că ne scapă ceva sau lipsim de undeva. Să ne oferim momente de linişte şi relaxare, pentru a ne proteja trupul şi sufletul de boli care azi macină omenirea, şi nu vorbim de boli din vremurile trecute sau vremuri de război, ci vorbim azi de boli necruţătoare, care apar, se pare, şi pe fond de durere sentimentală, suferinţă sau şoc, precum: cancerul sau diabetul, şi în egală măsură să avem grijă să ne protejăm psihicul, care şi el se loveşte ades de probleme medicale tot mai accentuate.

Când suntem trişti, organismul răspunde sentimentelor noastre şi ne anunţă că ar fi bine să facem o pauză: fie că suntem artişti, oameni de afaceri, muncitori în fabrică sau măturători de stradă. Toţi putem fi afectaţi de stres, neajuns şi suferinţă, indiferent de profesie, de educaţie sau de viaţă socială. Aşadar, contează să ne protejăm sufletul şi trupul de toate energiile negative care ar putea să ne bombardeze. Rămâne să încercăm să fim fericiţi şi atenţi cu sănătatea noastră, iar apoi totul va curge de la sine.

 

Reclame

Read Full Post »