Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Octombrie 2011

Aceste citate se regăsesc pe CD-ul „Cel mire-ncântător!” al Fundaţiei Rock Filarmonica Oradea, realizat în 1997. Cu siguranţă se potrivesc poporului român şi au chiar şi acum o rezonanţă aparte, în vremurile noastre. Consider că au o valoare incontestabilă, Iosif Vulcan putând fi aşezat între marile personalităţi culturale ale României.

„Omul, aceasta enigma neinteleasa a lui Dumnezeu”

„Muzica, aceasta cheie a inimei romanesti”

„Intocmai cum fiecare popor are limba sa, astfel isi are si muzica, prin care destainuie tainele”

„In muzica putem arata mai mult”

„Adevarul. Acest cuvant ajunge pentru ca artistul sa stie care este datoria sa. Adevarul este sufletul artistului. Fara acesta, el nu poate sa traiasca, fara acesta el nu mai este artist. Adevarul insa, nu a fost acelasi in toate timpurile si la toate popoarele, a trecut si el prin mari schimbari.”

„Gustul se dezvolta pretutindeni. Pretentiunile lumei ce progreseaza in cultura devin tot mai mari. Publicul cult nu se va mai multumi numai cu declamatiuni nationale, el va dori sa vada si arta in limba lui.”

„Eu dara zic, natiunea e limba intocmai cum limba e natiunea. A nu-si cultiva limba este egal cu sinuciderea. Valoarea natiunilor se masoara dupa starea de cultura in care se afla limba lor. Asa e.”

„Sa nu-mi zica nimenea ca arta nu are nationalitate, caci este o amagire pe care o dezminteste istoria”

„N-a murit, nu s-a stins idealismul. El a fost si are sa ramana de-a pururi partea cea mai frumoasa a sufletului omenesc. El este elementul care ne cladeste viitorul, el formeaza caracterele neclintite, el ne prezinta modelul adevaratului om de valoare, care lucreaza numai ca sa-si faca datoria. Luati omului idealismul si l-ati lipsit de insusirea lui cea mai nobila. A fi roman, inseamna a fi idealist.”

„Cel care are drept steag conducator al vietii sa traiasca bine cu toata lumea, nu poate ramanea intreg. Ascunzand astazi un sentiment al sau, maine altul, precum cer consideratiunile fata de persoanele pe care le intalneste, incetul cu incetul eul sau se toceste, si in cele din urma nu mai are niciun sentiment propriu. Neavand el nimic al sau, nu poate da nimica societatii si neamului la care apartine. Un astfel de om poate sa fie un cult individ, un bun parinte de familie, si chiar un bun prieten de familie, dar societatea si natiunea nu au niciun folos din el.”

„Comoara cea mai mare a oricarui popor este invatatura ce are dansul. Toate pier si se sting in lume, tarile se prapadesc, popoarele mor, orasele se cotropesc. Numai una nu piere niciodata, numai una ramane pentru totdeauna. Invatatura. Ferice de acele popoare care o au, caci viata lor este vesnica.”

„Datoria fruntasilor oricarui neam este dara a destepta, a inradacina si a dezvolta constiinta nationala. Aceasta uriasa si dumnezeiasca munca ce framanta neamurile, se face prin cultura.”

„Daca Dumnezeu m-ar intreba, ce-i cer eu natiunii mele, i-as raspunde: da-ne, Doamne, cat mai multi oameni de caracter!”

„Cultura va salva romanimea!”

Iosif Vulcan

Read Full Post »

Precum o boală sau un sentiment de conştiinţă încărcată, simt cum mă trec fiori reci de emoţie şi tremur de furie şi necaz când mă gândesc că am anumite viziuni, dorinţe, dar nu le pot spune nimănui, căci poate nu m-ar lua în serios, aşa că la două noaptea, am luat pixul în mână, un caiet la îndemână şi am aprins lumina de veghe. Am scris neoprită. Aveam de gând să le scriu deci pe blog.
Reflectez la o idee de mai mult timp, efectiv mă sufocă, şi simt nevoia s-o dezvălui, să fiu hotărâtă în ceea ce mă priveşte. Voi spune franc: nu vreau să fiu politician. Sesizez că lumea din jurul meu este agresivă, stresată, iar eu visez o lume în care să redevenim oameni normali, atât să muncim şi să ne facem datoria faţă de societatea în care trăim şi faţă de noi înşine şi de familia noastră, cât şi să ne ocupăm de partea spirituală din noi, să ne căutăm şi promovăm creativitatea. Trăim într-o lume aglomerată în care goana după bani a devenit scopul suprem al fiecărei persoane şi astfel am ajuns să nu mai ştim să fim fericiţi.
Vrem, unii, să facem o mulţime de lucruri, însă ezităm şi ne gândim: „când voi avea timp şi pentru asta?”. Destul! Vreau un popor care să-şi dorească să trăiască în fiecare zi împăcat cu propria fiinţă, fiecare persoană să conştientizeze că este pe cont propriu, dar în acelaşi timp să simtă că face parte dintr-o comunitate, dintr-un neam, că este un pion important al patriei sale. Să simtă odată cu neamul său, să fie mândru şi astfel, fiecare cetăţean, alături de munca şi preocupările sale, să gândească: „Sunt fericit, atâta timp cât şi cel de lângă mine e fericit”. Vreau să fim un popor solidar în care să ştim să ne preţuim şi să acceptăm că nu suntem singuri – e un sentiment glorios de siguranţă şi împăcare sufletească.
Când vom mai ştii să ne bucurăm de bucuria celuilalt şi să nu fim atât de individualişti? Iată, un om, oricât de ateu s-ar declara, poate fi în stare să aprecieze cum mii de oameni se pot aduna împreună pentru a sluji unei idei – şi culmea, o idee nepalpabilă, şi anume existenţa lui Dumnezeu – şi pot forma un nucleu, din care se naşte un crez puternic, venind la Mecca sau la Ierusalim, în pelerinaj. Atunci, mă întreb, de ce nu ne mai putem aduna şi noi pentru un crez mult mai serios, pentru o idee mai palpabilă, mai realizabilă?
Unde este solidaritatea care ar trebui să dăinuie într-un popor? De ce nu putem construi un viitor frumos? Poporul face societatea, nu politicianul. Avem dreptul să construim o societate civilă, iar acest drept izvorăşte chiar de la marele Rousseau, prin Contractul Social, care spunea că omul simte nevoia să se lepede de anumite drepturi, în schimbul unei securităţi sociale, iar dacă însuşi alesul lui încalcă ceea ce-a propus, poporul are dreptul să se revolte şi să-l dărâme, să propună altceva (în cazul nostru, mai avem sindicate, mai avem partide politice).
Lumea în care trăim ajunge să ne despartă şi de propria fiinţă – timpul şi grija zilei de mâine, respectiv câştigul indispensabil sunt motive temeinice pentru a instala în mulţi dintre noi oboseala, rutina şi chiar depresia. Ce e de făcut?
Şi atenţie, aici nu vorbesc nici în numele vreunei etnii sau în numele vreunui partid politic, aici vorbesc în numele cetăţeanului român Alexandrina Chelu.

Vă îmbrăţişez. Pentru mine, fiecare persoană este importantă, fiecare merită respectul cuvenit şi de asemenea fiecare are dreptul să se implice activ în sânul comunităţii sale.

Alexandrina Chelu

Read Full Post »