Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Octombrie 2016

11130199_742937015819466_5631410999760072346_nSimt că trăim într-o libertate care ne sufocă! Nu că libertatea ar fi un dar nedemn de fiinţa umană, ci pentru că este greşit percepută, iar omul, prin prisma firii sale nestăpânite, alege să pervertească totul în jurul său, folosindu-se de puterea sa creatoare. Desigur, omul creează prin toate formele şi, să recunoaştem, a reuşit să realizeze cele mai mari lucrări de pe glob, de la construcţii la artă, de la forme ale gândirii la forme ale spiritului, însă aceasta nu însemnează că este liber apoi să le distrugă sau să le devalorizeze.

Creatorii lumii nu merită să fie complet uitaţi, în urma unor realizări ulterioare, care nu reprezintă însă o valoare. Fiecare poate veni cu ceva nou, dar nu să distrugă ceea ce este vechi, sau nu să diminueze calitatea celor construite înainte de el. Fie poate să îmbunătăţească, fie poate în adevăr să aducă lucruri noi, alături de toate cele realizate bine.

Revin la „forme”, pentru că am pomenit la început că omul creează prin toate „formele”, iar asta presupune că forma este o regulă în creaţie, o regulă care să dirijeze activitatea creatorului, la fel cum oamenii trebuie să se adapteze legilor unui stat, nu pentru că nu ar fi libertate, ci pentru că haosul niciodată nu a avut un rezultat bun, iar echilibrul întotdeauna a păstrat o siguranţă a existenţei, în general.

Imaginaţi-vă doar o lume în care nu ar exista legi, în care fiecare ar face ce vrea, în care fiecare ar fi liber absolut să spună ce vrea şi să acţioneze împotriva celor din jurul său. În mod firesc, ar fi o lume dezorganizată, în care de altfel nici nu ar mai exista, în mod real, vreo activitate – fie că vorbim de construcţii, de energie, de artă, de educaţie etc. Nici nu s-ar mai pune problema. Tot ce este în jurul nostru este reglementat prin lege. Totul este dictat, în fond, de politic. Prin libertatea alegerilor, oamenii aleg alţi oameni care să elaboreze legi, legi care să protejeze fiecare domeniu, fiecare cetăţean, fiecare activitate umană. Că ne place, că nu, cu toţii ne supunem, aproape automat, acestor legi.

Întocmai cum Legea guvernează peste orice stat, la fel Legea guvernează şi în Artă, zona cea mai liberă a activităţii umane, zona în care fiecare poate să se manifeste după propriul simţ, după propria gândire, fără ca acest lucru să afecteze viaţa, sănătatea oamenilor, securitatea ţării etc, fiindcă Arta apropie şi niciodată nu dezbină. Vorbim atât de norme juridice (drept de proprietate intelectuală, industrială, drept de autor etc.) cât şi de legi morale – formele prin care arta a evoluat în mii de ani.

Forma a dat naştere la armonii, la simetrii, la analizări, la ştiinţe, la echilibru, la tot ce vedem azi în jurul nostru. Forma a dat naştere creaţiilor stabile. Dincolo de toate, „forma” a fost şi rămâne baza tuturor creaţiilor.

Şi azi veniţi şi îmi spuneţi: lasă-ne cu poezia cu formă fixă!? …

E drept, trăim într-o societate care a ajuns să sufoce cu libertatea pe care ne-o oferă, o libertate care ne-a scurtat din timp şi din spirit, o libertate care ne-a degradat moral şi ne-a construit ca nişte fiinţe care nu mai vor să facă nimic pentru spirit, ci doar pentru…. bani.

Să cădem, aşadar, în picioare, şi să recunoaştem că azi avem libertatea de a munci orice, de a gândi orice, de a jigni pe oricine, avem libertatea de a ne distruge, de a construi (Constantin Noica: „Dacă ar fi după om, ar asfalta tot pământul”), dar oare cât ne va mai suporta planeta? Oamenii de ştiinţă au, cu siguranţă, un răspuns, dar mă tem că nu avem libertatea de a afla acest lucru…

Avem libertatea de a fi analfabeţi, semi şi sferto-docşi, de a fi răi şi de a fi răzbunători. M-aş bucura să spun că avem şi libertatea de a fi buni şi toleranţi, dar la câte avem de tolerat, ajungem la suicid spiritual (Lucian Blaga: „Toleranţa dusă la maximum e sinucidere”).

Revenind la libertatea care ne sufocă, azi ne scăldăm într-un cotidian plin de informaţie, cu mii de preocupări, cu mii de profesii şi ocupaţii, cu mii de activităţi pe metru pătrat, cu mii de oameni care se gândesc doar la metrul lor pătrat de existenţă… Când vedem solidaritate, e de fapt o falsă solidaritate (oameni ieşind în stradă pentru pensii şi salarii tăiate nu am prea văzut, doar pentru demiterea unor miniştri pentru moartea câtorva oameni… regretabil, dar ar trebui mai multă SOLIDARITATE, şi în situaţii care ne omoară în fiecare zi sute de oameni în colţuri diferite de ţară, oameni care mor în anonimat, de cancer, de boli grave, de infarct, boli cauzate adesea de supărare şi stres).

Revenind la Artă, fiindcă ea e cea care pe mine mă preocupă, stau şi plâng, îmbătrânind sufletul în mine de atâta amar… Nu numai că nu eşti ajutat, sprijinit, finanţat, ba chiar eşti batjocorit cu sume derizorii, sau batjocorit de publicul care vrea doar divertisment, nu ceva serios şi cult (măcar…din când în când).

Fiindcă rar mai întâlneşti artişti să cânte din pasiune, ei vin doar dacă le dai şi bani (şi credeţi-mă, nu îi judec, ei au dreptate!), eşti uneori nevoit să apelezi şi la amatori, care vin din dorinţa de a evolua, de a învăţa… Atunci vin unii din presă, de exemplu, şi te judecă pentru amatorism, pentru cât ai ajuns să te umileşti. Dar în tot acel amatorism, sunt cei puţini care strigă şi ridică mâinile să arate ceva de valoare, dar…exact ca în cazul în care faci zece lucruri bune şi unul greşit, toată lumea va vedea ce ai greşit, şi nu vor aprecia ce ai construit bun. Aşadar, din cei mulţi care critică, nu vine nimeni să te întrebe de sănătate: ce mai compui? Ce mai scrii? Am putea să te ajutăm măcar cu o vorbă bună undeva, sau cu un…”share” pe Facebook? Fără pretenţii de bani! Transmiterea informaţiei este mai valoroasă. Dar nu, nici măcar atât. Unii am obosit să mai cerem ceva, aşteptăm şi din partea celorlalţi puţină iniţiativă.

Să revenim la „forme”, căci ele ne disciplinează puţin, atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională. „Să cauţi forme noi e-o datorie”, spune Goethe într-un sonet, iar lumea azi e într-o permanentă schimbare. Debusolantă schimbare. Nu mai este timp, nu mai este suflet, totul este „comercializabil”, totul tinde spre „false tendinţe” (C. Noica) şi spre o inevitabilă superficialitate. Acesta e cuvântul: SUPERFICIALITATE.

Cotidianul zilelor noastre nu ne mai permite o muncă mai responsabilă într-un domeniu, în artă abia dacă mai putem vorbi de câteva persoane cu adevărat dedicate, care să aducă un plus de valoare în spaţiul identităţii neamului – toţi aleargă după bani, şi îi înţeleg, nu poţi să te gândeşti la artă şi demnitate, dacă nu ai ce să pui pe masă copiilor să mănânce.

Revin la o idee precizată mai sus, cu privire la faptul că arta nu afectează sănătatea, viaţa, securitatea oamenilor într-un stat. Primează socialul, e firesc că înainte de orice demers politic-juridic-economic, oamenii trebuie să aibă un venit, un loc de muncă, o siguranţă a existenţei materiale. Însă lipsa culturii şi a civilizaţiei aduce după sine alte „boli”…  În timp, poporul se „îmbolnăveşte” de analfabetism, devine vulnerabil spiritual, putând să dea buzna „străini” fără ca nimeni să protesteze, lipsa de respect şi stimă de sine a neamului duce la o „moarte spirituală”, care în timp aduce şi moartea statului, din toate punctele de vedere. Ar fi ciudat să descoperim o legătură, sau o „conexiune necesară” (C. Noica) între lipsa de cultură – manipulare – război – dezmembrare.

Faptul că oamenii nu au inoculată în minte dragostea de ţară – patriotismul – chiar în lipsa unui venit decent, dragostea de cultură, de tradiţii, de obiceiuri, de credinţă, duce în timp la riscul pătrunderii unor „inamici” care ar putea să ne dezmembreze ţara. Istoria răspunde, din păcate, la multe din întrebările pe care le-am putea aduce azi: unde duce lipsa de cultură? – la boală, la război, la dezmembrare. Să nu uităm că dictonul „capul plecat sabia nu-l taie” este foarte periculos! Chiar cu stomacul gol, trebuie să apărăm imaginea ţării, căci poate azi nu avem ce mânca, dar mâine nu vom mai avea nici unde dormi… Exagerez, probabil, dar … de ce Iosif Vulcan a spus „Cultura va salva românimea?”. Nimeni nu se gândeşte de ce?

Forme, libertate, sufocare. Informaţie multă, poeţi grămadă, absolvenţi de facultate cu duiumul, doctoranzi peste doctoranzi. Până la urmă, nici a avea un doctorat nu mai este o mândrie, căci atât de mulţi îl pot obţine facil, încât nu-ţi mai vine să ai vreun titlu.

Personal, făcând mici devieri de la subiect, am vrut să mă implic total în tot ce se poate pe partea culturală. Mi-am ajutat tatăl, am lucrat 12 ore pe zi în alt domeniu, dar seara repetam şi aveam (şi avem…) concerte, recitaluri, proiecte, evenimente etc. Am făcut (poate) greşeala de a intra într-un partid, să văd cum aş putea influenţa politicul, chiar prin mici acţiuni, să informăm populaţia cu privire la ce este bine, potrivit, iar pe partea culturală cum să protejăm valorile. Am primit toate jignirile posibile, de la familie până la prieteni şi medic de familie, doar pentru că…am vrut să mă implic? Bine, am greşit, dar am încercat.

De asemenea, am terminat facultate de drept, am pătruns în spaţiul juridic, spaţiul afacerilor, să tragem tare să obţinem un bănuţ pentru a face câte un eveniment, pentru a edita câte o carte, fără să apelăm mereu la finanţări sau la sponsorizări. Răspunsul? Nu vreţi să ştiţi, dar poate intuiţi. Omul ştie doar să judece, să blameze, să te ponegrească în presă, să te golească de energie. Unde am ajuns? În spital. Cine ştie asta? Doar cei apropiaţi. Cât am suferit pentru toate cele petrecute? Nu ştiu nici eu…

Orice se poate spune, dar nu că m-am dat bătută, nu că nu am încercat. Iniţiative am avut şi am în continuare, cât ne va permite sănătatea. Forme? Revin mereu la forme. Voi scrie în continuare sonet şi voi cerceta permanent tot ce nu s-a exploatat suficient în raza sonetului, căci acesta mi-e destinul, chiar dacă azi e greu să fii poet, când 12 ore pe zi trebuie să faci bani pentru o supravieţuire decentă, pentru a putea scoate o carte sau pentru a organiza un concert. Cei care conduc însă unele reviste sau instituţii de cultură sunt adesea numiţi politic, iar interesul lor nu este cultura, ci puterea şi banul. Atunci ce poţi face? Eşti înlăturat, nu eşti ascultat, nu te bagă nimeni în seamă, te zbaţi ca peştele pe uscat, iar ei îşi bat joc de identitatea neamului românesc. Poeţii de azi nu doar că nu iubesc forma, dar o urăsc. De ce? Cum poţi să îţi baţi joc de însuşi domeniul în care te scalzi şi pentru care decizi? Mai trist nu se poate.

Revenind la forme, închei prin a spune că academicianul C.D. Zeletin i-a răspuns tatălui meu (care găsise bucuros sonete de la Bolintineanu, negăsite  până atunci în antologiile de sonete): „Dragul meu, au fost o generaţie cu RESPONSABILITATE faţă de LIMBĂ şi NEAM!” Acum nu doar că nu mai există responsabilitate (nimeni nu mai răspunde pentru nimic), dar nici măcar un…. MINIM RESPECT!

Aşadar, „Cultura costă bani, dar NONFINANŢAREA ei va costa MAI MULT”

Alexandrina Chelu

 

 

Anunțuri

Read Full Post »