Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Mai 2017

Etica – gânduri

125724-425x282-ethics_values.JPG

A vorbi despre etică ar putea fi mai greu decât a încerca să prinzi luna cu braţele, căci e doar o iluzie, o idee mirifică şi frumoasă, dar totuşi ireală. Când ne gândim la etică şi morală, par nişte termeni  atât de îndepărtaţi de realitatea vremurilor noastre, încât parcă vibrezi de emoţie, ţinând un glob de sticlă în mână, dar pe care te temi să nu-l spargi, fiindcă e valoros, dar nu ştii de ce e valoros. Dar ştii că odată spart, cioburile nu se mai adună la loc.

Când vorbim de etică, putem ajunge la Aristotel, la filosofii antici, la filozofie în general, dar am fi din nou foarte departe de realitate, nu doar ca un concept doar sau comportament actual, dar şi ca timp, fiindcă vorbim de o etică, de o ştiinţă a moralei gândită cu mii de ani în urmă. Aşadar, ne rămâne să păşim în realitatea crudă a zilelor noastre, în care etica ne apare doar ca o noţiune ce standardizează într-un fel sistemul de valori al naţiunilor, în funcţie de cultură şi educaţie familială, religie sau credinţe.  Mai simplu? Etica se referă la societate, iar morala la OM.

Etica reuşeşte să echilibreze, într-un fel, conduita umană în diversele activităţi şi politici ale statului, având la bază un sistem de principii care sunt considerate morale. Deşi ar fi subiectiv să vorbim despre etica promovată de statul român, de Europa sau chiar de întreaga lume, putem totuşi să încercăm o sensibilă generalizare, după dictonul cunoscut: „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. Şi aici însă ne lovim de situaţii nebănuite, în care dacă găsim că sunt oameni cărora le place răul, probabil nu vor avea nicio reţinere în a-l înfăptui. Nici chiar ce spune Biblia: „Nu te împotrivi răului” nu mă încântă deloc.

Binele şi răul ne apar din nou în faţă ca două noţiuni care încearcă să definească, am putea zice, efectele înfăptuirii lor, care se pot dovedi pozitive sau negative. Din păcate practica ne învaţă că şi atunci când faci bine, sau încerci să faci, poate ieşi rău. Asemenea evenimente sinuoase ne cam pun pe gânduri. „Totul e deşertăciune”, spune Eclesiastul. Dacă am gândi aşa, cu siguranţă nu am mai face nimic şi am fi în depresie totală. Nu ne rămâne decât să privim acel standard al sistemului de valori, care poate fi preluat din filozofie, din religie, din familie, şi chiar din propria experienţă. Doar cu timpul omul începe să aibă discernământ, posibilitatea de a distinge între bine şi rău.

Într-o discuţie despre drepturile homosexualilor, s-a afirmat că nu este moral să fie lăsaţi să se căsătorească, pentru că asta presupune o lovitură în familia tradiţională, însă poate fi etic, în sens juridic, fiindcă dacă ei înşişi nu pot fi altfel, căsătoria le-ar da dreptul de proprietate comună în devălmăşie şi ar avea astfel statutul şi siguranţa persoanelor căsătorite. Însă un lucru cu care nu aş putea fi niciodată de acord, ar fi adopţia, pentru că ar implica o terţă persoană, copilul, care s-ar afla în incapacitatea de a decide asupra acestui fapt. Asta ar fi total lipsit de etică, dincolo de morală. Cel puţin cuplul de homosexuali decide pentru ei, fără a implica alte persoane în relaţia lor. Din păcate, etica nu s-a dovedit suficient de puternică, astfel încât avem şi ţări care au legalizat şi adopţia de către homosexuali. Reţin însă că în vara lui 2015 ONU s-a pronunţat că familia este cea naturală… cine mai ţine cont chiar şi de ONU?

Tot legat de etică şi de politica statelor europene în perioada actuală, am putea aborda problema refugiaţilor care, din prea mult zel al cancelarului german, Angela Merkel, s-a ajuns la un număr foarte mare de sirieni şi irakieni care nu pot fi controlaţi şi număraţi, din cauza libertăţii de circulaţie în Schengen, iar lipsa graniţelor s-a dovedit un mare neajuns, însă un noroc pentru statele care încă le au (cum e şi România). Nu intrăm în detalii, ci ne vom concentra asupra măsurilor luate de Germania, chiar de curând, şi anume ca infracţiunile imigranţilor să nu fie pedepsite (s-a dat ordin Poliţiei germane). Aşadar, o asemenea măsură este total lipsită de etică, pentru că discriminează un drept fundamental şi constituţional: libertatea şi egalitatea în faţa legii. Cum se simt în faţa unei asemenea situaţii germanii?

Dar un stat precum România, care abia are grijă de proprii cetăţeni, iar acum sunt obligaţi de UE să primească un număr de 40 000 imigranţi? Cele petrecute deja la Paris şi Koln au alarmat întreaga Europă, lucrurile scăpând de sub control… iar acum ne e atât de teamă de ei, încât să se ajungă la a fi discriminaţi înşişi cetăţenii contribuabili ai Europei? Înţelegem că e o stare de război şi un mare pericol pentru cetăţenii statelor afectate, dar dacă tot sunt primiţi în ţările Europene, ar fi trebuit verificaţi cu mare atenţie, mai ales întrucât era de aşteptat să se infiltreze terorişti între refugiaţi.

Şi aş mai da un singur exemplu de etică, pe plan cultural, fiindcă de curând am citit un articol al academicianului Augustin Buzura, care spunea că se face atâta „gargară” pe tema legilor şi a Constituţiei, cum poate nicio altă ţară nu face, însă măcar de ar fi respectate aceste legi. Totul e teatru, o mare batjocură şi suntem în continuare slugi şi nu ştim să ieşim în faţă să ne cerem drepturile. Se iese în stradă pentru un club incendiat (cea mai mare manipulare după 1990), se dărâmă un guvern care părea să funcţioneze, de către stradă, apoi se iese pentru o familie de români care nu şi-au asumat legile unei ţări în care au ales să trăiască, să câştige. A fost alegerea lor. Trebuiau să-şi însuşească şi legile statului în care au ales să meargă. Aşadar, pentru copiii care mor de foame în România, sau pentru femeile bătute de soţi, sau pentru creşteri masive de taxe şi impozite sau tăieri de salarii, sau pentru sentinţe nedrepte în România cu soluţionare la CEDO, de ce se iese atât de … ineficient? Aici avem o problemă: nu avem un sistem de valori bine definit. Revenind la Augustin Buzura, care crease acea Fundaţie Culturală Română, dar a care a devenit Institut Cultural Român, adică instituţie cu buget de la statul român, i s-a luat funcţia şi a fost numit altcineva. A fost primul act semnat de preşedintele nou ales, Traian Băsescu. Aşadar, a fost etic? A fost legal, nu poate fi contestat. A fost moral? E uşor de gândit… dar asta e, a fost o asumare de la început. Ca să nu mai spun cât de etic a fost scandalul cu ICR de la New York, cu acel ponei care avea svastica desenată pe crupă. Nu aş dori să intru în detalii, dar doamna care era preşedinte la ICR New York ar fi secretar de stat acum în Ministerul Culturii. Pur şi simplu ei nu se dezmint. Nu au pic de ruşine faţă de identitatea neamului românesc! Ca să nu vorbim despre cât de imorali sunt unii politicieni, prin sfidarea lor, prin nepăsarea lor şi prin tot ceea ce fac. Etică şi Politică? Nu rimează. De fapt, doar rimează, literar vorbind.

Probabil vor mai fi nevoie de mulţi ani în care etica să îşi atingă cu adevărat scopul şi să putem avea un reper moral în activităţile noastre, fie ele economice, politice, sociale sau educative. La cât este acum de haotică societatea, etica va avea mult de răzbit, prin oamenii cu adevărat valoroşi ai ţării, ca să o aducă măcar la un nivel de plutire morală.

Read Full Post »