Lansarea de carte a prietenei poete Carmen Simion din Paşcani a avut loc chiar la Ipoteşti, în cadrul evenimentului „Ziua Mondială a Poeziei”, organizat de poetul Constantin Cristescu, unde au avut loc mai multe lansări. Întru susţinerea poetei am venit mai mulţi, din mai multe părţi: eu cu tatăl meu, Florian Chelu Madeva, direct de la Oradea, Constantin Moldovan şi Cristian Tonolla din judeţul Suceava, dar şi prieteni ai poetei, din zonă. A fost o adevărată încântare să te afli pe plaiurile natale ale poetului Mihai Eminescu, iar faptul de a te afla acolo chiar în cadrul unei lansări de carte, a fost chiar o onoare.
Despre cartea poetei Carmen Simion am spus câteva cuvinte, mărunte şi sincere, care au izvorât din sufletul meu, pentru ea ca om, şi pentru ea ca poet. Vă transmit aceste gânduri şi în scris, după ce le-am mărturisit în viu grai, la Ipoteşti, cu mari emoţii:
„Carmen Simion – un om cum nu am mai întâlnit vreodată şi cum cu greu mai poţi întâlni, deci nu pot decât să mă simt bucuroasă că eu l-am întâlnit. Şi mai mult, mă bucur că m-a ales pe mine să pot scrie câteva cuvinte despre volumul ei de debut: „Fărâme de suflet”. În sinea mea mă gândeam că nu sunt chiar o persoană avizată să vorbesc despre o carte, eu având la bază doar un mic volum de sonete cu care am debutat, însă mi-a venit în minte un „gând răzleţ” – spre a mă exprima cu poeta –, cum că fiecare poet, mai mic sau mai mare, a avut de fapt la un moment dat doar o carte – adică volumul de debut! Indiferent dacă după acea carte au mai urmat o sută, una sau niciuna.
Astfel, nu pot să spun decât că poezia lui Carmen mă bulversează, este plină de metafore, aproape la fiecare vers. Ai spune la un moment dat că te sufoci, că te blochezi în mersul liric, dar ajungi să te obişnuieşti cu felul ei de a scrie, de a fi, încât Carmen şi-a câştigat în rândul poeziei un lucru foarte important: un stil. Dintr-o mie de poezii, în care s-ar afla poezia lui Carmen, aceasta va ieşi în evidenţă prin stilul deja specific poetei.
Nu voi da prea multe expresii, prea multe exemple, pentru că asta ar însemna să iau toată cartea la citit – iar asta este de datoria cititorului, nu a Nu voi da prea multe expresii, prea multe exemple, pentru că asta ar însemna să iau toată cartea la citit – iar asta este de datoria cititorului, nu a criticului. gândurilor, pe care Carmen reuşeşte să le aşterne pe hârtie cu întregul ei suflet – suflet de care trebuie să avem grijă şi să-l protejăm.
Totuşi am să vă spun o expresie – luată total întâmplător – din volum: „Vioara se roagă la muze căutând pace şi-n praf de tobe”. Cine Dumnezeu ar mai fi gândit aşa ceva, îţi spui?! Sau „Subsemnata eu, fericire, domiciliată în vis cu iubire” – adică un fin amestec între metaforele specifice poeziei cu limbajul unor expresii specifice unor… relaţii cotidiene! Gen: acte, contracte, „proces scris” – adică expresii total neromantice, chiar apoetice. Sau cel puţin despre care am învăţat la şcoală …că nu fac parte din limbajul specific liricii. Ca jurist, pot să recunosc că asemenea combinaţii pot fi periculoase, însă Carmen a avut curaj să o facă şi pentru aceasta eu o felicit din inimă! Iată că eu n-am atins această performanţă. CÂNTUL său, joaca sa – răsar, cu adevărat, din toată fiinţa poetei!
De asemenea, Carmen chiar este omul care scrie pe moment exact ce simte, ea îşi descrie perfect starea, versurile ei nu mint, este spontană şi plină de imagini artistice – aş putea spune imagini chiar simpatice – care efectiv îl bulversează pe cititor. Adică deseori trece de la o stare la alta, dar cu o rapiditate extremă. Smulge o lacrimă cititorului, dar ea nu apucă să ajungă pe obraz în jos până la buze, că deja răsare un zâmbet, astfel că lacrima şi zâmbetul se contopesc într-o armonie… halucinantă!”
Alexandrina Chelu
Alexandrina Chelu's Blog 