Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Aprilie 2011

Ce creştini mai suntem noi?

Trist, trist. Tocmai ne despărţim încet de cea mai mare sărbătoare creştinească sub semnul căreia am petrecut o săptămână întreagă, şi anume Învierea Domnului, iar azi, în a doua zi de Paşti, a avut loc o frumoasă slujbă aici la Oradea, la Mănăstirea Sfintei Cruci. Iniţial, venind cu mama mea, nu ne gândeam să stăm la toată slujba, dar din dorinţa de a lua apă sfinţită, am rămas până la final. Am trăit (eu pentru prima dată) ritualul de sfinţire a apei, chiar mă miram că preoţii îşi băgau mâna în apă şi făceau semnul crucii, ceea ce m-a uimit… (şi noi bem din ea), iar apoi crucea şi busuiocul l-au scăldat în apă, udându-ne şi pe noi bine. Sigur, acesta e ritualul şi trebuie respectat, însă la final am rămas foarte dezamăgită când, pregătită să iau şi eu aghiazmă, după ce preotul ne-a atras atenţia să nu ne îmbulzim, m-am aşezat cuminte să-mi aştept rândul, m-am aplecat, însă femei ce păreau doamne serioase s-au înghiontit, bărbaţi ce păreau nişte gentlemani, se băgau în faţă, fără nici cea mai mică neruşinare. Am fost pur şi simplu împinsă de era să cad (eu fiind şi mai firavă la trup), dar nimeni nu zicea nimic. Mai comentau câte unii despre atitudinea celor needucaţi, dar eu pur şi simplu nervoasă, am strigat: „Ce creştini sunteţi? Asta e atitudine?”. În general, nu iau o asemenea atitudine în faţa unor oameni necunoscuţi, dar cum de, după ce au stat cuminţi şi au ascultat rugăciunea preotului, acum au uitat tot ce înseamnă bune maniere şi s-au îngrămădit să ajungă unde..oricum ajungeau? Deci cu ce s-au ales din toată slujba de câteva ore? Măcar eu şi mama am stat doar o jumătate de oră, şi poate nici foarte atente, dar totuşi bunul simţ nu ne-a lipsit. Ce folos că toţi acei oameni stau şi ascultă, merg la biserică, dacă nu învaţă nimic din ceea ce li se predică?
Astfel, pentru mine fiind prima dată când luam aghiazmă în „asemenea hal”, mi-am adus aminte de o întâmplare şi mai jenantă pe care a trăit-o tatăl meu la 14 ani, când mergea şi el după apă sfinţită pentru prima dată. Tot aşa, după slujba de sfinţire, preotul a invitat oamenii să-şi ia aghiazmă, şi pur şi simplu o femeie în vârstă a pocnit-o pe o alta, care era în faţa ei, doar ca să ia prima apă sfinţită. Cred ca a fost o imagine chiar ridicolă, pentru un om care a venit la biserică cu dorinţa de spovedire, de iertare, şi să se comporte astfel.
Iată de ce nu pot să mai am încredere în Biserică. Iată de ce mă dezamăgesc cu fiecare an ce trece, cu fiecare sărbătoare, cu fiecare asemenea imagine ce mi-e dată să o văd. Nu vreau să fiu judecată, dar Dumnezeu nu cred că-i iubeşte pe oamenii care „doar” vin la Biserică, uitând însăşi esenţa venirii lor acolo. Aşa, mai bine mă rog acasă.
Hristos a înviat! Şi Doamne, dacă mai poţi întoarce privirea către noi, încearcă să ne ierţi păcatele, că multe-s…

Read Full Post »

Poţi oferi cei 2% din impozitul pe venit din 2010 (care oricum merg la stat, dar tu poţi să-i gestionezi unde doreşti) sau 20% din impozitul pe profit (care sa nu depaseasca 3 la mie din cifra de afaceri) cu contract de sponsorizare pentru Fundaţia Rock Filarmonica, ce are ca obiective:
– menţinerea unei vieţi culturale active
– conservarea şi reactualizarea patrimoniului folcloric în forme de exprimare artistică tradiţionale şi moderniste
– aducerea tinerilor spre cultură
– valorificarea unor opere lirice prin muzică originală, având la bază o idee filosofică şi unică în lume: SONETUL MUZICAL (vezi articol)
– aducerea la cunoştinţă cetăţenilor despre aceste opere prin prezentări şi organizări de spectacole cultural-muzicale atât în ţară, cât şi în străinătate, operele Rock Filarmonicii Oradea depăşind graniţele României, prin importanţă şi diversitate

Pentru a studia realizările Rock Filarmonicii Oradea, vă invit să urmăriţi site-ul http://www.rockfilarmonica.ro, aducându-vă la cunoştinţă că ultima reuşită a lui Florian Chelu Madeva, preşedintele fondator al acestei fundaţii, este punerea pe muzică a celor 154 de sonete ale lui Shakespeare, pe numai două măsuri din Bach, operă ce s-a dovedit a fi unică în lume, după cum mari shakespearologi ai lumii au spus-o.

Fundaţia Rock Filarmonica Oradea
Cod fiscal: 12816569
Cont: RO78BTRL00501205742840XX – Banca Transilvania

VĂ MULŢUMIM!

Read Full Post »

N-aş fi crezut că voi scrie vreodată aşa ceva, dar trebuie să accept faptul că, în definitiv, nu sunt doar o „scriitoare” care tinde să laude şi să promoveze (deşi asta mi-aş dori), când am datoria de a informa, mai mult, iar ceea ce urmează să informez mă apasă foarte greu pe suflet şi nu mai pot ţine în mine.
Tatăl meu, Florian Chelu Madeva, lucrează de ani de zile în marginea cărturarului bihorean Iosif Vulcan. Avem în oradea un Liceu Pedagogic (chiar Colegiu Naţional de 2 ani) Iosif Vulcan, trupa Iosif Vulcan a Teatrului de Stat, sau Muzeul Iosif Vulcan. Ba chiar avem şi-o fundaţie Iosif Vulcan, despre care nu ştim foarte multe lucruri. Înţelegeţi ce vreau să spun.
Poate vreau prea mult, dar cred că o zi pentru Iosif Vulcan nu a fost suficientă (ziua de 31 martie 2011, când s-au împlinit 170 de ani de la naşterea lui) pentru a-l celebra cum se cuvine. Nu sunt eu persoana avizată să vorbească despre Iosif Vulcan, despre artă, despre cultură, dar nici nu văd pe cineva să iasă şi să atragă atenţia: hei, avem ceva de făcut! Şi asta mă intrigă! La fel cum se întâmplă în politică, românul nu ia atitudine şi preferă „sloganul”: „Mai rău de-atât să nu fie”. Cât de rău să nu mai fie, Doamne? Nu e suficient de rău? De fapt, poate nu e suficient de rău, atâta vreme cât nici flerul de a mai face ceva constructiv pentru valorile noastre nu-l mai deţinem.
Complexul „Muzeul Ţării Crişurilor”, prin Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”, în colaborare cu Revista Familia au organizat cu ocazia împlinirii a 170 de ani de la naşterea cărturarului bihorean două manifestări aniversare dedicate celor doi iluştri oameni de cultură (şi Mihai Eminescu, ce a debutat în urmă cu 145 de ani în Revista Familia cu poezia „De-aş avea”), care s-au desfăşurat după următorul program:
1. ora 11.00 – s-au depus jerbe de flori la statuile lui Iosif Vulcan şi Mihai Eminescu
2. ora 17.00, la sediul Muzeului „Iosif Vulcan” a avut loc Simpozionul dedicat aniversării celor doi iluştri, cu participarea prof. univ. dr. Aurel Chiriac, prof. univ. dr. Blaga Mihoc, prof. dr.Iulia Păcurar, scriitorii Ioan Moldovan şi dr.Ioan F. Pop.
De asemenea, la iniţiativa tatălui meu, s-a făcut o „excursie” şi la Holod, locul de naştere a lui Iosif Vulcan, în care ani de-a rândul, până în 2004, se făceau manifestări culturale de ziua lui Vulcan, datorită preotului Alexandru Igna (Dumnezeu să-l odihnească), care avea interes pentru cultură şi aduna întregul colectiv al Revistei Familia la Holod, oameni simpli, iubitori de muzică şi poezie, iar seratele erau minunate. Odată cu trecerea în eternitate a preotului, nici nu s-a mai făcut nimic. Ba chiar ajunşi acolo, alături de dl. Ioan Moldovan, cu sprijinul Muzeului Ţării Crişurilor care ne-a pus la dispoziţie o maşină, am rămas complet dezamăgiţi de modul în care s-a „degradat” istoria, aş putea zice, uşor forţat, căci şi gardul care împrejmuia curtea şcolii (unde de altfel se află bustul cărturarului), nu mai era. Erau locuri de parcare. Totul schimbat. Însă am văzut în depărtare, la plecare, o sală de sport portocalie/verde… mă întreb pentru ce copii? Dar să nu intrăm în politică, pentru că ne facem inimă rea. Mergem mai departe.
S-a depus, deci, o jerbă de flori şi la bustul din Holod, am căutat primarul sau preotul, dar nu erau de găsit. Copiii tocmai ieşeau unii de la şcoală, nu se simţea nimic festiv în acest sat, în care în alte dăţi ziua lui Vulcan era o adevărată sărbătoare, de parcă am fi celebrat Naşterea Domnului. Sigur, poate asemănarea e exagerată, dar presupun că înţelegeţi ce vreau să spun. Era o zi specială, totuşi, data de 31, mai ales pentru Holod!
Ultima manifestare pe ziua de 31 martie a fost spectacolul familiei (ce să fac???) Chelu, în ciuda celor care spun că „tot familia Chelu?”, un spectacol muzical, desigur, unde s-au prezentat videoclipuri realizate de-a lungul timpului de către Daniel Bureţia (marea majoritate) şi Cristian Tabără (pe când lucra la Oradea). Florian Chelu a cântat singur piesa „Programa mea”, cu mare tentă politică, cu o rafinată ironie şi, culmea, extraordinar de actuală, iar în final s-a reunit „Familia” şi a interpretat piesa „Poetul în astă lume”, care se încheie cu „Naţiunea te-aşteaptă, deci cântă, nu-nceta”. Una din cele mai frumoase reacţii a fost a domnului dr. Lucian Munteanu, care a afirmat că: „Manifestarea, „pusă la cale” în întregime de familia Chelu secondată de alţi iubitori de cultură, a fost o înaltă lecţie de patriotism românesc, oferită/predată într-o manieră artistică.” Îi mulţumim pentru apreciere. În final, domnul Ioan Moldovan, prezent la spectacol, a spus ultimul cuvânt, în care a recunoscut într-adevăr importanţa lui Iosif Vulcan în cultura română şi a lăudat efortul pe care Florian Chelu îl depune de-atâţia ani spre a nu uita valoarile spaţiului bihorean.
În încheiere, nu pot să spun decât că de la această manifestare chiar „patriotică”, sau mai degrabă „educativă”, au lipsit profesorii. Unde au fost profesorii mei de limba română? În urmă cu ani de zile, pe când dna. prof. Angela Chiorean preda la Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan”, ea era cea mai activă şi interesată de cărturarul al cărui nume liceul îl purta, iar în 1998 a prezentat, alături de tatăl meu, piesa de teatru „Fanfaronii” în premieră absolută, cu elevii dumneaei de clasa a 12-a. Ulterior, aproape 10 ani mai târziu, tot cu clasa a 12-a a realizat „Bibliotecarul casinei”, în urma publicării „Teatrului din manuscrise” de către Florian Chelu, în 2006, ca rezultat al unei munci infernale de fotocopiere şi transcriere a manuscriselor de la Biblioteca Astra din Sibiu. Dumneaei s-a pensionat, iar de-atunci, sunt dezamăgită că nimeni nu mai face ceva atât de sublim pentru Iosif Vulcan.
Am dus afişe, am făcut anunţuri, am trimis la toate ziarele, am anunţat toţi prietenii. Fără niciun rezultat. Mă întreb totuşi, la câţi profesori de limba română sunt în Oradea, nici unul nu a avut 30 minute libere în acea joi seara? Sau să trimită nişte elevi? În urmă cu câteva zile am auzit, cu durere, o replică referitoare la situaţia profesorilor şi a salariilor lor. „Poate meritau să li se taie salariile cu 50%, pentru că nu mai fac nimic.” Şi mă întreb: nu mai fac, din cauza salariilor mici, sau au salarii mici pentru că nu mai fac? Aş dori un răspuns, pentru că mă roade că … s-a ajuns aici, la o asemenea întrebare.

Permiteţi-mi să postez un video realizat (amatoriceşte) de mine, pe muzica lui Florian Chelu şi textul… inevitabil… al lui Iosif Vulcan. Veţi înţelege multe.

Read Full Post »

Ziua cea mare şi mult aşteptată a venit! Pe 1 aprilie 2011, în ziua în care am împlinit celebra vârstă de 21 de ani, zi în care mi-am lansat volumul de debut „Aventura Sonetului” la Baroul Avocaţilor (str. George Enescu, nr. 1). Cartea mea cuprinde numai sonete şi este împărţită în trei puteri: Puterea Dragostei, Puterea Cuvântului şi Puterea Divinului, ceea ce demonstrează o maturizare continuă în ceea ce priveşte destinul meu. Pe bună dreptate unii mă „acuză” că-mi depăşesc vârsta (ceea ce s-a şi spus), însă nu o fac în mod fals (cum acuză alţi „anonimi”, desigur). Aş vrea să mă fac înţeleasă, am trăit într-un mediu propice pentru scris, fiind continuu influenţată de cultură şi frumos. Unul din cei care m-a înţeles a fost tânărul poet Darie Ducan, care în prefaţa realizată de el a recunoscut în mine un curaj neîntâlnit la un debutant de a aborda Sonetul, în mod special, fiind o poezie cu formă fixă foarte riguroasă.
Modelul meu atât literar cât şi profesional este scriitorul-avocat Paşcu Balaci, care mi-a fost alături şi mi-a dat cele mai bune sfaturi, m-a corectat în mod riguros şi mi-a insuflat încredere. Dumnealui a fost cel care a vorbit despre mine la lansare, a alcătuit prezidiul şi a organizat corect desfăşurarea întregii activităţi. Alături mi-au fost şi dna. Ligia Mirişan (dir. al Bibliotecii Judeţene Bihor) şi dl. Ioan Moldovan (redactor şef al Revistei Familia). Au mai luat cuvântul fostul secretar literar al Teatrului de Stat Oradea şi naşa mea de botez Elisabeta Pop, respectiv dl. doctor Lucian Munteanu, un iubitor al realizarilor culturale ale familiei Chelu.
Lansarea s-a desfăşurat foarte bine, am avut un număr de aproape 100 de persoane, între care mă pot bucura de prezenţa unor personalităţi precum: dna. senator Doina Ignat, dl. dir. Leontin Ciucur, prof. Laurenţiu Bădicioiu (care a venit tocmai de la Mizil, localitatea în care am participat la ultimul concurs de poezie până la debutul meu: Festivalul Internaţional de Poezie şi Epigrame „Romeo şi Julieta la Mizil”), dl. Liviu Lupea, prof. dipl. Ciprian Benea, dl. Daika Attila, dl. Marian Filip, dl. regizor Emil Sauciuc, poeţii Lucian Scurtu, Gheorghe Vidican, Alexandru Sfârlea, respectiv am avut o surpriză deosebită: un număr mare de colegi din PSD, care şi-au dovedit solidaritatea şi dragostea pentru mine, ca o colegă a lor, iar nu în ultimul rând, familia mea, unchii şi mătuşile, bunica şi verişoara. Îi mulţumesc chiar şi lui Dumnezeu că a făcut posibilă o zi atât de frumoasă!
În final, am avut un moment muzical alături de tatăl meu, Florian Chelu şi dl. Mircia Covaci la flaut, am cântat din următoarele sonete: din Louise Labé „Baise m’encor”, din Nina Siciliana „Tapina me”, din Shakespeare „Love is my sin – sonnet 142” şi din Gheorghe Pituţ „Atunci când răul se alege”.
Poetul Gheorghe Pituţ a fost invocat datorită faptului că şi Domnia sa s-a născut pe 1 aprilie 1940, cu 50 de ani înainte de a mă naşte eu (eu fiind din 1990). A fost un extraordinar sonetist şi iată, stăm sub aceeaşi zodie!
La lansare am dezvăluit şi motivul pentru care am dorit să mă întâlnesc cu prietenii mei astfel, şi anume faptul că ultimul sonet din cartea mea este „Un an se-ncheie” şi nu e acolo întâmplător, ci pentru că 1 aprilie, în vechiul calendar Gregorian, reprezenta Anul Nou. De acolo tradiţia cu păcăleala şi gluma, cum că cei neadaptaţi care în continuare celebrau Anul Nou pe 1 aprilie, în loc de 1 ianuarie, nefiind obişnuiţi cu noile date ale sărbătorilor, erau păcăliţi şi se făceau glume asupra lor. De asemenea, am urat „An nou fericit” încât am stârnit zâmbete. De asemenea, fac 21 de ani în sec. XXI, şi mai ales închei un al treilea capitol din 7 în 7 ani, al vieţii mele, şi intru în cea de-a 4-a etapă de maturizare care, sper eu, să fie mult mai înţeleaptă şi plină de activităţi culturale, muzicale şi profesionale.
Mulţumesc tututor celor care mi-au fost alături cu chipul şi cu gândul, şi sper din suflet să ne revedem la o a doua lansare!

Alexandrina Chelu

Read Full Post »