Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Februarie 2013

IMG_5868Ceaa ce urmează să vă relatez ar fi trebuit, poate, să postez mai demult, când evenimentele au fost mai proaspete, însă acum am ocazia de a le aşeza în paginile blogului meu după o mai lungă cugetare asupra faptelor. Se ştie prea bine că deţin o firmă de steaguri în Oradea şi că, pe lângă dorinţa oricărui producător/comerciant de a face profit, aici intervine şi factorul cultural/educativ al aceste afaceri. De-a lungul timpului, din 2003 încoace, de când confecţionăm steguleţe, şi mai ales din 2008 când afacerea a devenit mult mai cunoscută, am avut ocazia să constat „tendinţele” patriotice ale orădenilor, pe lângă obişnuita „obligativitate” de arborare a steagurilor la instituţii publice, primării, ambasade, şcoli, facultăţi, regii autonome sau chiar hoteluri.

Am constatat cu bucurie că de când există firma şi furnizăm orădenilor steaguri, oraşul a devenit mai colorat. La 9 mai 2011 a avut loc o expoziţie a tuturor steagurilor ţărilor lumii (iniţiată de mine şi mama mea, Iuliana Chelu – patroanele firmei), expoziţie care a avut loc la Primăria din Oradea, cu destul de mult succes. La expoziţie au venit orădeni curioşi să vadă şi alte drapele decât cele obişnuite ochiului aici, la noi, dar au venit şi profesori cu elevi, sau educatoare cu preşcolari. Tinerii erau curioşi să vadă vreo ţară, străinii să-şi caute propria ţară, iar micuţii erau, desigur, impresionaţi de coloritul steagurilor şi de multutidinea lor.

Un alt moment memorabil a avut loc la 24 Ianuarie 2012, la 153 de ani de la Unirea Mică, moment în care municipalitatea a comandat o panglică lungă de fix 153 metri care să fie ţinută roată de cetăţenii invitaţi să cânte Hora Unirii. În final, mama mea a ţinut să ofere o bucăţică de panglică fiecărui orădean doritor, însă nu s-ar fi aşteptat la o îmbulzeală fenomenală pentru… o „bucată” din Tricolor. Mama mânuia cu dificultate foarfecele, de teamă să nu rănească pe cineva, pentru a tăia o bucăţică pentru fiecare om, a fost chiar şi îmbrâncită, împinsă. Am obţinut de la un prieten un foarte scurt video în care se şi aude o replică din spatele camerei: „Daţi-ne şi nouă un Tricolor”. Parcă era o „foamete” de Tricolor, o grabă şi o îngrijorare aparte de a prinde o bucăţică, din lunga panglică de 153 metri.

Ulterior, chiar la următorul eveniment legat de Unire, la 1 Decembrie, efectiv am scăpat comenzile de sub control, rămânând chiar şi fără steaguri. Înainte cu două zile, pur şi simplu rămăseserăm fără steaguri mari. Veneau în magazin oameni simpli, cerând un Tricolor pentru casă, şi nu mai aveam ce să le oferim. Am primit chiar şi injurii la adresa noastră din pricina situaţiei. Ieşeau oamenii înjurând: „Ce firmă de steaguri sunteţi, fără steaguri”, iar noi, la un moment dat efectiv ieşite de sub control spuneam: „tot anul nu veniţi, în ultimul moment îşi aduce aminte omul că e sărbătoarea Unirii”. Desigur, pe de o parte, oamenii aveau dreptate, doreau un produs, aveau şi banii, iar noi nu aveam ce să furnizăm. Pe de altă parte, ceea ce nu realizau clienţii noştri este că, din pricina unui evident „şomaj” al firmei pe timpul anului, nu avuseserăm nici suficienţi bani pentru a realiza un stoc pentru cele 2-3 momente de sărbătoare din an.

Punctul culminant a fost, desigur, ziua de 1 Decembrie, care s-a potrivit fix după 30 Nov, zi care fusese declarată liberă în mod legal. Aşa că noi am pus în 30 Nov pe uşa magazinului următorul mesaj „nu mai avem steaguri”. Da, puţin neinspirat, căci trebuia să scriem „steaguri mari”, şi să scriem şi de ziua legală liberă, căci altfel ne păşteau nişte amenzi. Acest incident a fost sancţionat şi de ziarul Bihoreanul, în pagina de mici „batjocuri” – Premiile lui Bihorel. În 1 Dec am vândut steguleţe, cocarde, în centrul oraşului, cu mare succes. Însă ghinion: se terminaseră cocardele. Noi ştiind că mai avem cocarde la creatoarea lor, îi trimiteam pe oameni la ea, unde efectiv aceasta nu mai făcea faţă. Chiar ea ne-a spus că trebuiau filmaţi acei oameni – 5-6, care aşteptau cu răbdare şi 10-15 minute, pentru ca ea să le confecţioneze măcar o cocardă. S-a şi înţepat, s-a şi emoţionat, dar nu s-a lăsat şi a reuşit să ofere câte o cocardă fiecărui „aspirant”.

În urma unor asemenea momente, am tras nişte concluzii… Orădenii cu care am interacţionat (căci nu aş putea generaliza) au un fel de patriotism „selectiv”. O mare perioadă de timp nu acordă atenţie României şi simbolurilor sale, dar când vine o sărbătoare sau o campanie, precum cea a televiziunii Antena 3 în 2012,  toată lumea este patrioată şi cu Tricolor în piept. E şi patriotismul acesta privit ca pe orice „produs” de care ne amintim atunci când, fie este nevoie de el, fie ne-ar face să arătăm mai bine „în faţa lumii”.

Problema este că patriotismul nu trebuie „mult odată”, când „arde”, ci constant, el să existe în sufletul nostru. Şi nu ostentativ, prin „forme fără fond”, pe facebook sau de 1 Dec cu cocardă în piept, ci prin acţiuni şi încercări constante de a promova tradiţiile, cultura, muzica, dansurile româneşti, sau autorii şi creatorii României, viziuni şi perspective economice, tehnologice şi în orice alt domeniu. Şi nu doar în ţară – dar mai ales în străinătate…

http://www.bihon.ro/hora-unirii-la-oradea/1045649 iată un articol consemnat de Jurnalul Bihorean, iar în video la minutul 2:25 se poate observa „foamea” de Tricolor despre care vorbeam mai sus.

Anunțuri

Read Full Post »

Copy of 25Azi m-am oprit asupra distinsului domn Lucian Munteanu, de profesie medic, dar mare iubitor de artă şi cultură. Asemeni nouă, celor care „slujim” poezia în formele sale cele mai delicate, cele mai nobile, a ajuns să iubească SONETUL atât de mult, încât aproape la două zile primesc câte un „cadou” prin „poşta electronică”, încât abia dacă-mi pot stăpâni lacrimile de bucurie.

În prezent, gândim un proiect de atragere a iubitorilor de literatură înspre sonet, prin evenimente periodice, întâlniri cu poeţii, recitări, momente muzicale, chiar concursuri literare etc. Ideea înfiinţării unei „Şcoli de Sonet” la Oradea îi aparţine poetului-avocat Paşcu Balaci şi ne vom aduce contribuţia la acest proiect cu toate forţele noastre fizice şi intelectuale.

Un sonet emoţionant al dlui. Lucian Munteanu, pe care doresc să vi-l transmit, este „SONETUL” – un prim sonet dedicat însuşi sonetului ca formă fixă de poezie, supranumit şi „regele poeziei”.

Sonetul

De când cunoaştem ce au scris poeţii
Dând vers rotund simţirii lor profunde,
Ce naviga pe-oniricele unde,
Călăuzit de curcubeul vieţii,

De-atunci, de mult, de câte veacuri pline?
Inima lor născu sonet romantic
Ce-a fost mereu o gazdă, un paharnic
Menit ca să deschidă porţi sublime

Aezilor, cu vise de smaralde,
Ce-şi acordau lăuta să dezmierde
Oricare suflet tânăr ce se pierde
În focul setei de săruturi calde.

Să nu vă mire, e în starea firii:
Sonetul este fratele iubirii.

Noru Silvan
Oradea, marţi .19.februarie.2013

Read Full Post »