Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Aprilie 2010

OMUL FRUMOS

Îmi place să mi te imaginez
Un om frumos, ascuns în gândul meu,
Pe care îl păstrez când mi-este greu,
Să-mi dea puterea ca să recreez.

Sunt fericită-n visul meu amar,
De parcă aş conduce-un paradis;
De eşti real, ori poate doar un vis,
Eşti cel mai scump, frumos şi nobil dar

Din partea unei vieţi nenorocite.
Te-am îndrăgit, nu-mi pare rău, nu-i joc…
Mai ai tu, oare, multe de-ntrebat?

Rămâi în dorul tinerei iubite –
Adică-n gândul meu – un sfânt noroc,
Pe care (ilegal?) l-am câştigat.

Unicul meu

Privirea ta frumoasă, grijulie,
Mă face câteodată să gândesc
Că lacrimile ce le irosesc,
Sunt pierdere de timp…De va fi să fie

Să fim vreodată împreună, pururi,
Mă voi ruga la bunul Dumnezeu,
Cum n-am făcut-o niciodată eu,
Ah, întru viaţă veşnică-n văzduhuri.

De ce-am ales pe tine să te vreau?
De ce nu am privit şi mai departe?
Oricât aş fi privit, n-aş fi văzut

Nimic mai bun, deci nu o să te dau
Pe niciun diamant, pe nicio carte,
Pe niciun alt volum necunoscut…

Raza ta

Sub raza ta, încep să lăcrimez,
Lumina mea devine curcubeu,
Iar dincolo de mine, pari un zeu
Pe care în culori îl înrămez.

Revino pe pământ, minunea mea!
În sufletu-mi eu te-am păstrat curat,
Cu buzele-mi eu te-am îmbălsămat…
Revino-n gândul meu, precum o stea!

Să te ating? Te-ai stinge imediat
Precum un astru-n cosmosul umbrit.
Când timpul a uitat de-al nostru dor,

Fiinţa-ntreagă mi-a incendiat,
Şi-am explodat precum un răsărit,
Ca să-mi străpungi şi cel din urmă nor.

În final, doresc să vă împărtăşesc bucuria de a şti că în maxim trei luni voi edita primul volum de sonete, astfel că veţi avea ocazia, dacă vă veţi dori, să aveţi câte-o carte cu poemele mele, în cel mai scurt timp. Lansarea va avea loc la Oradea, vă aştept cu dragoste şi multă emoţie în suflet.

Anunțuri

Read Full Post »

„Se moquer de la philosophie, c’est vraiment philosopher!” – Blaise Pascal

„Tot ce se întâmplă astăzi pe glob, şi ce se va întâmpla chiar mâine în cosmos, poartă pecetea Europei!”, gândea Constantin Noica, mărturisind despre „această reuşită de neasemuit care este cultura europeană”, dar, cu degetul pe rană, încă ne arată că trăim într-o societate a lui bye-bye.
Cu această lucrare tipografică, Rock Filarmonica Oradea reîntâreşte ideea că o nouă îmbrăţişare este posibilă, una venită din partea celui care are sentimentul fratelui neluat în seamă, a celui care însă ştie „a înfrunta şi brava determinismul temporal”.
Întru acest SONET MUZICAL, care se vrea model cultural, ba chiar excepţia care devine regula, Florian Chelu Madeva a decis realizarea muzicală a celor 154 de sonete ale marelui bard englez William Shakespeare, alegând anul 2009 pentru editarea şi prezentarea publică a unei opere fonografice intitulate „I am that I am”, după sintagma de rezonanţe biblice din versul al 9-lea al sonetului 121, întrucât a reprezentat anul când am aniversat 400 ani de la apariţia cărţii sale cu sonete.
Această idee (sinalethism) a fost concepută datorită numai a două măsuri din Johann Sebastian Bach: măsurile 169/170 ale Fugii din Sonata a III-a pentru vioară. La început, după cum crede Florian Chelu, a acţionat o conştiinţă probabil simplă (genialitate difuză, s-ar putea spune), iar trecerea anilor a dus la o „conştiinţă de sine”, spre a vorbi cu Hegel, care la rându-i însă a condus la un anume (alt) fel de „certitudine şi adevăr al raţiunii”, rămânând ca timpul să decidă în ce măsură este un produs real (întrupare) al spiritului.
Astfel, sonetul literar ca formă fixă literară, născut in Italia acum sute de ani, este o foarte bine cunoscută formă de poezie, iar Florian Chelu Madeva vine cu această idee: formă fixă muzicală = sonet muzical. O astfel de operă se naşte la Oradea şi va fi, poate, studiată în următorii ani, precum este studiat acum sonetul literar.
Odată aflată, sperăm ca poziţia noastră să aibă parte de o opoziţie pe măsură să ducă la compoziţie.
Astfel, concret vorbind, proiectul a fost pus pe picioare de Florian Chelu Madeva, care din fericire a avut ocazia să-l întâlnească pe tânărul englez David Luke Michael Bryan, cu care a început să colaboreze deja de aproape 2 ani de zile, iar într-un singur an, Florian Chelu a reuşit să compună 154 de melodii, fiind cuprins de „aura sonetului”, oarecum motivat de acest tânăr şi de faptul că se apropia Cvadricentenarul.
Cu ocazia tot a Cvadricentenarului, o doamnă l-a contactat, şi anume lect.univ.dr. Veronica Popescu, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, pentru că ea se ocupa de o lucrare numită „A Quatecentenary Anthology 1609-2009”, pentru România (fiind reprezentantă), operă realizată de profesorii universitari Manfred Pfister şi Jurgen Gustch, dedicată Cvadricentenarului Sonetului Shakespearian.
Mai mult decât atât, Romania este, prin Rock Filarmonica Oradea, singura din lume, confirmată chiar de profesorii numiţi anterior din Germania, care a realizat integrala sonetelor muzicale ale lui Shakespeare. Cartea cuprinde toate realizările în marginea sonetului Shakespearian ale tuturor ţărilor din lume.

Până acum, s-au scos primele 2 CD-uri Shakespeare: sonetele 1-25 şi 26-50, iar în 23 Aprilie 2010, vineri la ora 18:00, la Casa de Cultură a Municipiului Oradea (sala Arlus), va avea lansarea celui de-al 3-lea CD Shakespeare: 51-75, apropiindu-ne încet încet de finalizarea operei care, credem noi, va ajunge să facă înconjurul lumii şi va intra poate şi în Cartea Recordurilor, ca fiind prima realizare muzicală în marginea sonetului Shakespearian.

Read Full Post »

După cum aţi observat, de la o vreme, aproape toţi „artiştii” români au început să cânte numai în limba engleză, ceea ce provoacă o oarecare confuzie deseori şi ne pune să ne gândim: aceştia sunt români sau străini? Numeroase confuzii chiar pe Youtube, unde sunt postate aceste melodii, sau la radio. Şi o altă problemă: de ar fi măcar o limbă corect utilizată şi bine pronunţată, dar lasă de dorit. Iar vocile sunt pur şi simplu acoperite de efecte. Videoclipurile sunt extraordinar de vulgare, promovând perversiunea şi chiar lesbianismul (poate nici nu e cazul să dau nume de astfel de trupe/melodii).
Mi-este jenă, cu regret o spun, să dau şi nume, care oricum sunt englezeşti, iar după cum am văzut şi la alte trupe, la alţi artişti, nici nu-şi mai folosesc numele lor personale româneşti, de parcă le-ar fi ruşine ca, alături de un nume român, să stea o melodie străină. Ce-i drept, ar fi bătător la ochi! Mai bine îl încurcăm pe ascultător!
Durerea cea mai mare nu este că ei cântă în engleză, durerea este că scot o singură piesă şi rămân cu aia. Câte piese, atâţia artişti. Cum e posibil? Înţeleg că au fost unele trupe mari care au făcut o piesa şi cu ea au cucerit lumea, dar pe lângă acea piesă ei au mai compus, chiar dacă nu la nivelul piesei devenite celebră. Şi, evident, o altă durere este că pronunţia este defectuoasă, iar faptul că ei vor să cucerească Europa cântând în engleză, nu este pentru noi o mândrie, ci o ruşine, pentru că promovează ceea ce eu am enumerat mai sus. Şi cu asta ieşim în lume… Cu asta ne cunoaşte Europa! Păcat…
Avem tineri talentaţi, olimpici, muzicieni, instrumentişti foarte buni, fizicieni, tineri cu idei extraordinare, dar ei nu sunt promovaţi, şi poate au chiar şi înţelepciunea de a sta în banca lor, decât să devină celebri într-o lume atât de murdară. Oricum îşi vor primi plata după ani de zile, pentru că aşa se întâmplă cu valorile: le recunoaştem după moartea lor. Sau poate nici atunci, prea curând… Exact cum tineri poeţi foarte talentaţi şi decenţi, cu bună credinţă, nu sunt promovaţi, dar alt tânăr (Cristian Neagoe) e angajat din banii statului la Institutul Cultural Român, deşi apare în ipostaze jenante pe internet şi scrie nişte poezii pornografice. Merităm aşa ceva? Poate ne merităm soarta. Dar s-ar mai putea face totuşi ceva: avem o societate civilă. De ce tace?

Read Full Post »

În urmă cu câteva zile (1 aprilie – culmea) am împlinit şi eu mult aşteptata vârstă de 20 de ani. Am conştientizat şi eu, chiar după câteva clipe, că încep să… „îmbătrânesc” – nu în sensul adevărat al cuvântului, ci în sensul că mă maturizez. Încep să conştientizez că din ce în ce mai multe responsabilităţi cad pe umerii mei, oamenii au din ce în ce mai multe aşteptări de la mine, iar eu nu pot să mă mai comport ca un copil, deoarece am depăşit perioada adolescenţei, odată cu cei 20 de ani împliniţi.
Încep să-mi selectez cu atenţie prietenii, să observ care îmi sunt alături întotdeauna şi care îmi sunt alături doar atunci când sunt înfloritoare, în plină formă. Descopăr noi oameni, noi concepţii de viaţă şi de viitor, şi îmi dau seama că trebuie să apreciez fiecare om la adevărata sa valoare: „fiecare om este o lume”, după cum spune evreul. Când văd că un prieten mă agasează, nu mă înţelege, să ştiu că nu-mi este prieten şi este mai bine pentru mine să-l înlătur din viaţa mea.
Descopăr din ce în ce mai mult că oamenii sunt plini de răutate, invidie şi frustrare, iar eu trebuie să mă feresc de asemenea oameni, pentru că-mi influenţează viaţa negativ, mă deprimă şi mă întristează. Sufăr şi mă consum atunci când se săvârşeşte o nedreptate, dar trebuie să învăţ să rezist cu demnitate şi să nu mă las înfrântă. Asemenea oameni trebuie înlăturaţi, iar în cazul în care nu sunt ei de vină pentru starea lor negativă, să încercăm să-i ajutăm. Dacă ne refuză, să nu ne stresăm.
Sunt fericită că am prieteni alături foarte buni şi iubitori, am doi părinţi minunaţi care mi-au acceptat toate greşelile şi-au înghiţit numeroase prostii din partea mea, aşa că e cazul să devin matură şi responsabilă pentru acţiunile mele, încercând să echilibrez dorinţele mele cu dorinţele lor, astfel că acţiunile mele să nu intre în contradicţie cu aşteptările lor, pentru că oricât ar părea ei de duri, părinţii ne sunt de fapt cei mai buni prieteni, iar noi suntem datori să-i respectăm, să-i iubim şi să-i recompensăm pentru tot ce-au făcut pentru noi.
Îmi doresc să nu dezamăgesc pe cei care au investit în mine şi simt nevoia, ca o confesare, să spun că deşi am făcut multe până acum, după opinia unora, totuşi eu simt că am făcut încă prea puţin, şi mai sunt multe lucruri pe care să le fac în viitor. Doresc, pe această cale, să le mulţumesc celor care m-au ajutat şi să-mi cer iertare celor cărora le-am făcut rău, pentru că a fi cu adevărat matur, înseamnă să-ţi recunoşti greşeala săvârşită şi să ceri iertare celui căruia i-ai greşit, încercând astfel să te îndrepţi, iar a face bine celorlalţi este poate cea mai mare satisfacţie pe care ar putea avea-o un om, fiindcă nimic nu poate să te bucure mai mult decât un zâmbet de mulţumire, o pâine oferită unui sărac, o cunoştinţă oferită unui necunoscător, o speranţă dăruită unui deznădăjduit.
Îmi doresc să ajungem toţi la acea maturitate de a ne cunoaşte pe noi înşine, de a şti ce vrem să facem cu viaţa noastră, de a face cât mai multe fapte bune, să zâmbim cât mai des şi să înfruntăm greutăţile, iar legătura dintre noi oamenii să fie una strânsă, unită, să ne iubim şi să ne acceptăm aşa cum suntem: atât cu defecte, cât şi cu calităţi.

Read Full Post »