Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Politică’ Category

13329369_10154098054121285_4562984194875379196_o

Dragi cetăţeni, mi-am dorit să scriu acest articol ca o retrospectivă a alegerilor locale din acest an 2016, pentru a putea evidenţia câteva aspecte la nivel local şi naţional în ce priveşte votul cetăţenilor. Pentru unii aş putea părea părtinitoare, eu fiind ex-candidat la Consiliul Local pe lista PSD Oradea, însă vă promit că am de gând să fiu corectă şi raţională în acest mesaj, fără să pară că apăr sau că judec nejustificat.

Este trist când te loveşti de prejudecata oamenilor şi, jignindu-te în faţă, te fac comunist sau fsn-ist, în condiţiile în care eşti un tânăr de 26 de ani (cazul meu) şi care, în mod poate naiv, a intrat în partid din credinţă ideologică (fiind mai de stânga) şi chiar doreşte să facă ceva pentru comunitatea în care trăieşte.

Azi, a-ţi face un partid nou, în care să incluzi oameni care încă nu au avut tangenţă cu politica, cu fostul regim sau chiar cu administraţia, este din păcate foarte greu, pentru că oamenii nu au puterea de a cuprinde cu mintea ideea unei noi formaţiuni politice. Iar atunci, tot ce poate face un tânăr, este să intre într-un partid mai mare, fie PSD, fie PNL, în care să încerce să-şi exprime ideile şi astfel să-şi aducă contribuţia pentru oraş, pentru ţară. Vedem că de-a lungul timpului au mai apărut diverse partide, cum ar fi PMP, ALDE etc, dar iată că fără multe rezultate, deşi fenomenul se petrece de câţiva ani. Nu mai vorbim de partide precum PNŢCD, PRM sau, mai nou, PRU, pentru că iată că nu au putere să penetreze alegerile oamenilor, care au ajuns, în final, tot la PSD sau la PNL. Indiferent că vorbim de un PNL amestecat cu fostul PDL, sau de un PSD care e unit, mai mereu, cu UNPR şi, de curând, cu ALDE, în alianţă.

Aşadar, să nu ne judece oamenii că alegem aceste partide mari, căci de cel puţin 20 de ani, aceste partide sunt constante şi puternice în România, indiferent de loviturile pe care le primesc liderii sau reprezentanţii lor.

Una din formaţiunile politice care a avut un impact grozav în Bucureşti a fost, cu siguranţă, USB-ul lui Nicuşor Dan. Personal vorbind, cu riscul de a „trăda” PSD-ul meu, dacă eram în Bucureşti, poate îl votam. Desigur, asta ţinând cont de capacităţile şi curajul acestui domn, care pare să fi luptat cu sistemul corupt şi cu politicienii actuali. Totuşi, acest domn, prin tipul său de campanie, a încercat să aducă tinerii la vot, intelectualii, oamenii cu carte, oamenii inteligenţi. Dar, domnule Nicuşor Dan, realizaţi dumneavoastră că, din păcate, majoritatea oamenilor sunt oameni simpli, nu intelectuali, nu elită?

Aşadar, ne oprim puţin la oamenii simpli. Oameni care, în ciuda greutăţilor, au doar serviciu şi casă, au o familie, trăiesc poate într-un apartament de bloc, cu venituri modeste, însă reuşesc să plătească taxele şi impozitele şi să fie contribuabili „fideli”, dacă vreţi, pentru România, pentru Bucureşti. Aceşti oameni sunt atât de mulţi, încât e greu să-i cuprindem cu mintea, iar dacă mesajul nostru electoral se îndreaptă spre oameni răsăriţi, cu siguranţă scorul alegerilor nu poate fi ridicat. Este admirabil că se încearcă realizarea unei politici cu oameni curaţi, inteligenţi, culţi, dar din păcate cei mai mulţi oameni sunt oameni simpli, care nu au nevoie de comunicări savante şi nici de minţi sclipitoare, ci …de oameni gospodari care să conducă ţara, oraşul.

Tot întrebând retoric pe domnul Nicuşor Dan: unde au fost tinerii? De ce tinerii de peste 18 ani, tinerii de vârsta mea (26 de ani) au ales varianta să nu se prezinte la vot? De ce ulterior văd mesaje absolut denigratoare la adresa pensionarilor care, cică, ar fi votat PSD-ul (se ştie că PSD are într-adevăr un electorat fidel în rândul pensionarilor), ajungând aproape la a le dori moartea pentru că… au votat?

În primul rând, acei pensionari trecuţi de 60 de ani, sunt oameni care au muncit, oameni care au prins, din păcate, şi greutăţile şi restricţiile fostului regim (căci mai mulţi au avut de suferit, decât cei care cică ar fi fost cu funcţii şi bani), şi ei sunt cei care, în final, au realizat revoluţia iar astăzi, aceşti tineri, au LIBERTATEA de a-i denigra acum prin mesaje absolut de neiertat. Tinerii nu vor, sau chiar nu pot să realizeze acest lucru? Ei chiar nu înţeleg că VOTUL este un drept, aproape egal cu o obligaţie, şi că neprezentarea la VOT este egală cu DEZINTERESUL faţă de NEAM şi ŢARĂ?

Dezamăgirea mea rămâne totuşi prezenţa slabă la vot. E drept că oamenii sunt dezamăgiţi şi scârbiţi de politică, dar în acelaşi timp sunt total indiferenţi faţă de societatea în care trăiesc. În acelaşi timp, omul în ultimii 15 ani a devenit preocupat numai de metrul pătrat al existenţei sale. Omul a devenit într-atât de egoist şi individualist, încât mi-e groază de un eventual război sau vreun conflict care să ne clatine securitatea. Mai mult, mă doare răutatea umană, care a atins cele mai înalte forme de existenţă, iar acum simplul fapt de a fi membru într-un partid pe care „prietenul” tău nu-l agreează, te face din start duşmanul său. Aşa ceva este absolut inadmisibil.

Mă doare sufletul că azi, a te implica pentru comunitatea ta, te face din start un inamic al celor care vor altceva, al celor care vor să fure, să înşele, când noi, cei care vrem să facem ceva, aşteptăm din tot sufletul să fim „exploataţi”, fără să cerem nimic în schimb, decât binele comunităţii. Şi tocmai noi ajungem victimele celor pe care i-am sprijinit, iar după alegeri, nu mai suntem importanţi…

Mai mult, ura care s-a dezvoltat în ultimii ani este absolut nejustificată. Au ajuns unii să jignească un întreb judeţ, de exemplu Teleormanul, doar pentru că un lider politic, anume Liviu Dragnea preşedinte PSD România, este de acolo. Să nu uităm că tot de acolo au răsărit şi nume precum Marin Preda şi Constantin Noica. Şi, da.. bunicul meu. Jignim un judeţ, jignim o regiune (Moldova) doar pentru că voturile lor se îndreaptă spre PSD, de exemplu, iar marii „educaţi” din Transilvania votează PNL. Şi eu sunt în Transilvania, sunt în Oradea, unde acum şi maghiarii plâng din cauza scorului mic pe care l-au obţinut în faţa fostului şi actualului primar PNL, Ilie Bolojan. De ce jignim aşa? Penali sunt în toate partidele. Lideri nedemni există în toate partidele. Dar, în acelaşi timp, oameni serioşi se află în toate partidele… Problema este că unii lideri, uşor pătaţi (sau, fie, mai mult pătaţi), nu acceptă să ridice în fruntea partidului un om curat, onest, plăcut oamenilor, bun orator, iar ei să se retragă în spate şi să ajute cu experienţa lor, pentru că un lider pătat sau penal, cu toate intenţiile sale bune, intenţii pe care nu vrem să le contestăm, va fi, din păcate, un motiv pentru care acel partid nu va fi votat…

Rămâne să vă spun că în această campanie m-am întâlnit cu oameni absolut needucaţi, oameni batjocoritori, oameni total dezinteresaţi şi dezinformaţi, oameni fără coloană cerebrală şi oameni răutăcioşi, cum încă nu mi-a fost dat să întâlnesc. Am întâlnit şi oameni simpli, acei oameni simpli de care spuneam şi cărora nu trebuie să le vorbeşti de Kant şi Hegel (oricâtă plăcere mi-ar face, personal, să vorbesc despre ei), oameni însă care nu au curaj să spună ce îi deranjează şi care, în final, la vot nu se prezintă, crezând că astfel se răzbună pe clasa politică. Greşit. Nu se răzbună, ci chiar îi ajută să se afunde mai mult în corupţie. Aşadar, domneşte o stare de frustrare şi de nemulţumire. Văd la Bucureşti. Toată lumea sare că Bucureştiul e roşu. Vai de mine… Dar au fost la vot? …

Dragi cetăţeni, în speranţa că nu am scris prea mult, am doar o rugăminte la voi! Vă rog, ajunge cu FORME FĂRĂ FOND, vedem doar ce s-a făcut dar nu şi dedesubturile a ceea ce s-a făcut şi de pe urma cărora vom avea de suferit, vă rog fiţi mai toleranţi cu opţiunile diferite ale celorlalţi şi, vă mai rog, fiţi mai atenţi şi deschideţi urechea la fiecare ofertă electorală, pentru ca în final, să veniţi la vot, şi dacă alegeţi să vi-l anulaţi.

DAR VĂ ROG VOTAŢI.

 

Alexandrina Chelu

Read Full Post »

PoliticaRaţionament …după o carte a lui Constantin Noica.

Gândiţi-vă, dragi prieteni republicani sau monarhişti, psd-işti sau acl-işti, creştini ori evrei, căci ţine de ţara care ne găzduieşte între ale sale dragi …graniţe (era să zic gratii ) !!!

La început a fost Monarhul, cel menit spre a uni neamul, am fost Monarhie, iar la un moment dat în jurul acestuia s-au adunat aristocraţii (pentru că Monarhul prea era plin de putere), doritori a-l distruge. Deci am devenit o Aristocraţie.

Ulterior, aristocraţii au devenit urâţi de marea masă a muncitorilor, care erau jigniţi şi batjocoriţi de aristocraţii bogaţi şi părtinitori, declanşând oligarhia. Comunismul a adus lumea la un nivel „prea” egal, făcând astfel discriminări între cei care dădeau mai mult şi cei care dădeau mai puţin, „îngropând” sentimentul de concurenţă şi diminuând sentimentul de responsabilitate, desigur.

În urma unor revoluţii, se ajunge în final la cea mai corectă (aşa-zis corectă) formă de conducere: Democraţia. („Demsmcrateia, monstrule vorbăreţ” – citat din Mihai Eminescu). Lumea are libertăţi, drepturi, economie de piaţă, concurenţă etc.

Dar şi lumea, având prea multe drepturi, şi-o ia în cap, devine egoistă, consumă exagerat, risipeşte, pierde simţul răspunderii, iar într-un final ajungem la un mare HAOS – Anarhia. Ce se întâmplă atunci? E jale – lume destrăbălată, scăderea puterii de control a populaţiei, pierderea oricărui echilibru şi un colaps total al economiei şi pieţei de consum, în final.

În acest moment de „disperare” naţională, trebuie acţionat cumva… şi ajungem cumva la a ne dori din nou unitate, avem nevoie de cineva care să readucă echilibru şi încredere, şi speranţă, pentru un viitor sigur şi fără „zguduieli” politico-economice. E oare Monarhul punctul de siguranţă al naţiunii? Oare ne-am putea întoarce la Monarhie?

Ne aflăm noi, oare, în …ANARHIE?

Read Full Post »

Eu – între PSD şi Monarhie…

kingdom_of_romania_stema_regalaDragi prieteni, vă propun un raţionament (comico-politic) la început de drum într-o campanie electorală, pe care eu o vreau elegantă, dar cu siguranţă alţii o vor face suficient de agresivă. Se adresează în special monarhiştilor, pe care eu îi stimez şi între care …mă aflu şi eu.

Primesc nenumărate întrebări referitoare la: ce legătură există între Monarhie şi PSD? (Ţinând cont că eu sunt şi-şi). Legătură NU EXISTĂ, vă asigur. Există în schimb altceva: lipsă de respect, nedemnitate, ură chiar pentru propriul neam – ceea ce este cel mai trist şi a dus, în final, la ceea ce am ajuns acum ca popor.

Poate fac rău, poate fac bine, dar VĂ ASIGUR că mă implic în ceea ce se numeşte „viaţă politică” doar pentru a putea face ceva pentru comunitate (momentan la nivel local) – şi plătesc adesea scump, chiar şi cu sănătatea… „respectele” unora. Dar, trecând peste acestea, fiindcă cei care mă cunosc cu adevărat şi mă apreciază, ştiu că vor înţelege, nu vreau să mai risipesc aici rânduri… fără de folos.

Continui raţionamentul: vrem Monarhie? Şi eu vreau, vă asigur. Dar Monarhia nu poate fi instaurată decât prin modificarea Constituţiei României, unde avem nevoie, inevitabil, de Parlament – organul suprem legislativ al ţării. Adică, de legiutori. Adică, de deputaţi şi senatori, adică de POLITICIENI. Deci, până una alta, ne rămâne să votăm, ca cetăţeni, în alegerile care vin…şi pleacă. Acum urmează alegerile Prezidenţiale, unde noi trebuie să alegem un preşedinte. Noi nu vrem, dar ce putem face? Să nu mergem la vot? Atunci vor merge membrii de partide

Continui raţionamentul şi spun: dacă noi, monarhiştii, nu mergem la vot, atunci vor vota alţii… şi tot vom avea preşedinte. Doar că fără participarea noastră. Aşa că, nu mai bine ..ne dăm şi noi…”cu părerea”? Continui: PSD este cel mai mare partid din ţară, la momentul actual şi destul de stabil, în ce priveşte denumirea, continuitatea etc. Adică: avem mulţi membri…

Ce s-ar întâmpla dacă monarhiştii şi cei care nu sunt membrii de partide, nu ar merge la vot? Atunci ar merge doar activiştii de partide. În consecinţă, foarte probabil să iasă candidatul PSD, dacă are cei mai mulţi membri… Şi, veţi fi fericiţi ? Unii da, alţii sigur nu. Merită să nu ne expunem părerea prin vot? Vorba aceea, şi dacă-l anulăm, măcar avem „prezenţă”, ne-am făcut datoria, ne-am expus opinia.

Eu vă propun un singur lucru, momentan…în ce mă priveşte: nu vă mai puneţi întrebări referitoare la legătura dintre Monarhie şi PSD, fiindcă cei mai mulţi dintre noi cunoaştem psd-işti care ţin cu Regele şi Monarhia, dar şi pnl-işti sau pnţcd-işti care… nu sunt şi monarhişti. Deci nu este o regulă… Regula a fost, eventual, o prejudecată, care există şi în ziua de azi, pentru că unii nu ştim să depăşim graniţa şi să privim alte forme de guvernământ, alte sisteme de conducere… Există şi au existat monarhii social democrate: Norvegia, Suedia, Danemarca, Anglia, pe care eu le privesc cu respect şi demnitate, pentru că întâlnim nişte calităţi ale popoarelor extrem de importante, dincolo de orice fel de politică a statului: respect faţă de neam, disciplină, simţul răspunderii, interes faţă de imaginea ţării, muncă… pentru un popor, acestea creează o atmosferă de reală stare de bine şi nu un scandal politic perpetuu…cum se cam întâmplă la noi…

Vă îmbrăţişez … şi sper … că veţi înţelege…

Şi dacă tot am ocazia, îmi exprim aprecierea faţă de deputatul PSD monarhistPeia Ninel care, prin acţiunile sale, promovează valorile naţionale şi Monarhia. Respect!

Read Full Post »

web_blaga_titulescu_viena02A încerca ceva nou este, cu adevărat, o mare provocare, iar atunci când ai foarte bine definit în minte ceea ce te urmăreşti, poţi concepe o idee interesantă, care să capteze. Când m-am gândit iniţial la Diplomaţie, mă nu credeam că aş putea-o vreodată încadra în sfera culturală, care mă preocupa pe mine atât de mult. Iată însă că, după câteva căutări consecvente, am ajuns în mod firesc la conceptul de diplomaţie culturală, regăsindu-l pe Lucian Blaga într-o nouă lumină şi mi-am trasat viitorul.

Îndiferent de sistemul social în care ne petrecem, important este cum anume supravieţuim cultural, gândea filosoful Constantin Noica, cu multă înţelepciune, fiind trecut prin atrocităţile celui de Al Doilea Război Mondial, dar şi cele ale comunismului. E adevărat că un popor se va deosebi întotdeauna de celelalte popoare prin cultură, artă şi tradiţii. E tot atât de drept că avem nevoie de şosele, canalizare, şcoli sau spitale, neputând ignora caracterul social al comunitaţii. Însă când vorbim de demnitatea unui popor, ea se regăseşte în marile lucrări ale acelora care au ştiut să-şi reprezinte ţara, cu mândrie, mai ales în străinătate, faţă în faţă cu statele lumii.

În materie de legi, de la Cicero încoace (când legile se scriau în versuri) şi până în zilele noastre, când avem parte de cele mai neprieteneşti expresii, uneori, dar exclusiv formale, ne întrebăm: Cum e cu putinţă ceva nou?, spre a ne exprima cu Immanuel Kant, dar şi cu Noica (cel care şi-a scris teza de doctorat pe tema Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou, lucrare prezentată în 1940).

Întrebarea e uşor retorică, însă ne putem folosi cu iscusinţă de gloriile şi reuşitele trecutului, spre a le utiliza şi în zilele noastre, doar să existe voinţă şi preocupare din partea celor care deţin administrarea unei societăţi.

În prezenta lucrare, am urmărit să evidenţiez importanţa diplomaţiei în sfera culturală, pornirile acesteia în lume, etimologic şi istoric vorbind, dar şi prezentarea unei figuri marcante a diplomaţiei culturale româneşti: Lucian Blaga.  Uneori e frustrant să te gândeşti ce oameni au putut exista în această lume, ce muncă şi ce preocupări au dovedit faţă de comunitate, respectiv ce activităţi polivalente au avut, tot în folosul acesteia. E ceea ce am putea numi: genialitate, iar Goethe era de părere că geniile trebuie să-şi cunoască adevărata valoare. Lucian Blaga şi-a cunoscut-o, de vreme ce a ştiut să se propună pe sine în corpul consular de la Paris, în 1922.  

Cităm cererea sa, scrisă de mână, aşa cum se păstrează în Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, purtând ştampila Registraturii Generale, nr. 00863/5 din Ianuarie 1922: „Domnule Ministru, Subsemnatul vă rog să binevoiţi a mă primi în corpul consular, numindu-mă cancelar la Legaţiunea din Paris. Sunt doctor în litere şi filosofie la Universitatea din Viena – şi am publicat o serie de lucrări literare bine primite de critica noastră, între altele „Poemele luminii” şi „Pietre pentru templul meu„, ambele premiate de Academia Română. Primind acest post, cred că mă pot şi mai bine desvolta, ajungând în contact cu Occidentul”.

Pornind de la filosofii Greciei Antice, cu Platon şi Aristotel, iar mai apoi cu Goethe şi Galilei, sau Da Vinci şi Cantemir, România ni l-a dat pe Lucian Blaga, poetul-filosof, care s-a dovedit ca fiind între cei mai prolifici oameni de cultură români. Acesta a fost urmat în gândirea filosofică de Constantin Noica, dar mai apoi, nimeni nu le-a mai continuat propunerea filosofică în faţa Eternităţii. Ar fi păcat să nu se nască, într-o luminată zi, acela care va şti să se folosească de patrimoniul nostru cultural, întru construirea unui viitor strălucit al ţării noastre.

Urmând această cale, am considerat de cuviinţă că diplomaţia culturală este indispensabilă istoriei unui popor, este un reper în evoluţia sa socio-culturală, putând aduce mari beneficii imaginii, dar şi politicii acestuia. De aici rezultă că ne interesează şi rezultatele (de ex. o colaborare între state) unei asemenea reprezentări, nu doar simpla recunoaştere a meritelor culturale ale unui stat.

Alexandrina CHELU

VA URMA


Read Full Post »

Suntem în plină campanie electorală şi va mai dura încă vreo 2-3 luni, deci putem spune că a fost şi este un an sufocant din punct de vedere electoral: toate televiziunile sunt pline cu declaraţii ale politicienilor, toţi stâlpii sunt plini cu afişe electorale şi toate cutiile poştale cu pliante. Poate că şi eu, dacă aş fi un simplu cetăţean, m-aş simţi de-a dreptul hărţuit de atâta politică. Eu îi înţeleg pe oamenii care nu sunt preocupaţi de politică, deoarece există şi alte activităţi în lumea asta, dar atâta vreme cât ne afectează existenţa, politica trebuie să fie un motiv de preocupare şi nu avem dreptul să fim indiferenţi la ce se întâmplă în jur. Asta dacă nu suntem egoişti şi inconştienţi, desigur.

Suntem în campania USL şi acum ducem o luptă grea. Unii, la nivel central – la televiziuni sau faţă în faţă cu Europa, iar alţii (noi) pe străzi, între oameni, acolo unde poate ne punem şi viaţa în pericol, câteodată. Noi luptăm să informăm, de la om la om, mesajul unui viitor mai bun şi necesitatea schimbării preşedintelui actual. Campania nu este uşoară, ne obligă să avem uneori şi atitudini similare, deci trebuie spus un mesaj unitar şi să fie bine reţinut de cetăţenii cu care interacţionăm: un DA la referendum. Asta e cel mai important.

Din stradă în stradă, interacţionăm cu oameni mai mult sau mai puţin prietenoşi, nimerim şi-n zone mai rău famate, iar lucrul pe care l-am observat cu tristeţe este că oamenii au devenit extrem de agresivi: trimit câinii să-i muşte pe cei ce îndrăznesc să-i invite la referendum, sau le rup pliantele în faţă, sau strigă şi înjură. Este o atitudine de netolerat pentru un cetăţean ce pretinde că este un OM. În faţa unor asemenea grosolănii nu pot decât să mă gândesc dacă mai merită să lupt (şi) pentru asemenea oameni. Dar mergem mai departe…

De asemenea, este frumos când după o muncă de acest fel ne adunăm şi ne organizăm să bem un suc, să mergem la un local şi să ne destindem, însă chiar şi momentele din campanie sunt frumoase: ne unesc şi ne întăresc spiritul de-a lupta mai departe, în echipă, pentru un scop comun şi nobil. Este important să credem în el, în primul rând, pentru a putea transmite această încredere şi celor cu care interacţionăm.

E trist când însă te loveşti de familie, de prieteni apropiaţi, sau chiar de persoane de la care nu te aştepţi, care votează altfel decât cum consideri tu că este drept şi corect. E dureros, căci atunci simţi că te copleşeşte toată durerea şi crezi că munceşti degeaba, atâta vreme cât nici unii din cei apropiaţi nu-ţi sunt alături, nu au încredere în tine sau, mai rău, te ironizează pentru acţiunile tale. Însă, uneori un prieten poate valora mai mult decât o rudă, aşa că trebuie să învăţăm să ne detaşăm: sentimentul nu are ce căuta în politică. Astfel, mergem mai departe şi nimeni nu ne poate opri din crezul nostru, doar legea. Dar atâta vreme cât nu încălcăm legea, ne putem exprima opiniile şi doctrina politică pe care o îmbrăţişăm.

Nimic nu e mai frumos decât să lupţi pentru cele mai frumoase valori ale unui stat de drept: libertatea, justiţia, solidaritatea, iar munca ta să dea rezultate prin faptele celor pe care-i susţii şi care deţin puterea de a schimba în bine ceea ce s-a făcut rău sau urât, voit sau din greşeală. Sentimentul că eşti o parte dintr-un întreg puternic şi stabil care doreşte instaurarea binelui, cu o contribuţie mică dar utilă, este de neînlocuit. Îmi doresc ca oamenii să simtă acest lucru.

A putea face Binele este minunat.

Iată, în final, o scurtă filmare cu studenţii din Liga Studenţilor Social Democraţi. Iată crezul lor:

http://www.youtube.com/watch?v=2r87YZ_ic3U

 

Read Full Post »

Importanţa votului

ARTICOLUL 36 din Constituţia României prevede că: 
(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.

(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.

Votul este un drept recunoscut de Constituţie, ce reprezintă oglinda voinţei unui popor, fiind cea mai democratică măsură de a alege pe cei care să reprezinte interesele cetăţenilor statului. În trecut, exista votul direct şi obligatoriu, numit “plebiscit”, însă această măsură încălca intimitatea politică a cetăţeanului, care putea fi influenţat să voteze cu cineva sau chiar ameninţat, iar faptul că era obligatoriu încălca voinţa acestuia de a alege pe cineva sau nu.

În zilele noastre, avem toate motivele să fim mulţumiţi că legea ne conferă dreptul, şi nu obligaţia, de a vota secret, sau chiar de a nu vota deloc, în cazul în care considerăm că nu avem ce vota. Însă, cu trecerea timpului, pe lângă faptul că politicul a ajuns să dezamăgească într-o aşa măsură, încât oamenii nu mai sunt interesaţi să vină la vot, metodele de fraudă au atins cote alarmante, tocmai pentru că politicienii se simt în pericol şi simt ignoranţa cetăţenilor cu privire la prezenţa la vot.

Ceea ce nu înţeleg unii cetăţeni este că absenţa lor la vot reprezintă doar o metodă mai facilă de fraudare, ceea ce va determina un rezultat total împotriva voinţei majorităţii. Cetăţenii trebuie să înţeleagă că votul este un drept, dar ar putea fi măcar o obligaţie morală, pentru a nu-i lăsa pe alţii să voteze în locul lor, profitând de locul liber din dreptul numelui votantului absent. Oamenii consideră că metoda lor de protest, prin a nu se prezenta la vot, este foarte potrivită. Dar e greşit! Este o cale perfectă de a frauda, din partea partidului (partidelor) care se simte (simt) în pericolul de a nu mai fi  ales (alese). În general, este vorba de partide care, ajungând la putere, au distrus şi au dezamăgit, iar la votare, majoritatea cetăţenilor nu i-ar mai alege, aşa că absenţa la vot este mai rea decât un vot anulat. Dacă vrei să protestezi, mergi la vot, pune ştampila pe toţi candidaţii şi exprima-ţi revolta prin PREZENŢĂ, nu prin absenţă.

Totuşi, nu îndemn cetăţenii nemulţumiţi să apeleze la prezenţă doar pentru a-şi anula votul, pentru că este un timp pierdut. Aş îndemna  cetăţenii, prieteneşte, să se gândească bine şi să analizeze trecutul politic al ţării, să reflecteze la viitor şi să nu fie egoişti! Cetăţenii nu trebuie să uite că trăiesc într-o societate “locuită” de alţi cetăţeni şi că egoismul dus la extrem tinde spre un individualism agresiv care distruge viaţa personală, prieteniile, intimitatea, sănătatea etc. Munca la nesfârşit duce la boală. Goana permanentă (bolnavă) după bani te face neom, în ultimă instanţă. Societatea te obligă să munceşti la nesfârşit, pentru că altfel nu-ţi poţi asigura traiul. Asta fiindcă cei care ne-au condus până acum au distrus tot ce înseamnă sănătate, educaţie, locuri de muncă, salarii decente, industrie, producţie. Suntem un popor de consumatori. Asta ar trebui să ne pună pe gânduri.

De aceea spun: nu avem voie să mai fim atât de egoişti! Degeaba ne ocupăm doar de noi înşine, de educaţia noastră, de casa noastră, de copilul nostru, pentru că nu suntem singuri în societate. Ce se va alege de copilul nostru? Va fi altruist, educat, cult, bogat… dar între oameni săraci, bolnavi si needucaţi? Se va simţi bine el, că e perfect? Că s-a gândit doar la el? Nici măcar o firmă nu merge bine dacă nici societăţii nu îi merge bine, pentru că dacă oamenii nu au bani, cum vor cumpăra de la firma ta? Asta iar ar trebui să ne pună pe gânduri.

Vă îndemn prieteneşte să mergeţi la vot, să vă exprimaţi părerea, să simţiţi că votul dumneavoastră poate schimba un întreg regim – măcar să fie precum votaţi, nu să vă treziţi cu surprize. Şi nu uitaţi că dacă nu mergeţi la vot, s-ar putea să meargă alţii (puţini) în număr mai mare, iar proporţional să vă treziţi că cei puţini vor conduce pe cei mulţi. Atenţie mare cum veţi gândi.

Vă aşteptăm la vot.

Read Full Post »

Este artistul un politician?

Această întrebare se naşte din dorinţa mea de a înţelege de ce este util sau inutil ca un artist să se împlice în problemele societăţii şi cât este de importantă sau influentă atitudinea sa. La fel ca un politician, artistul transmite mesaje, trăiri, unui număr mai mare de oameni. Pentru politician, oamenii sunt priviţi ca un electorat, iar pentru un artist, ca un public. Desigur, nu se poate pune egalitate între cele două personalităţi ale unei societăţi, deoarece fiecare are atribuţiile sale proprii şi este judecat sau apreciat după criterii diferite.
Artistul este un creator de cultură, indiferent că vorbim despre muzică, literatură, pictură, cinematografie etc, adică artistul este un intelectual. Lucian Blaga spune că ne deosebim de animale prin faptul că omul este un creator în toate domeniile culturii, cunoaşterii. Omul în sine este un creator, însă desigur, nu toţi oamenii sunt numiţi artişti. Însă fiecare om la un moment dat dă dovadă de talent într-un anumit domeniu, dar acum ne referim la artiştii care excelează într-un domeniu al artei, ce presupune o implicare directă şi nemijlocită a artistului în creaţia sa. Îi este proprie şi poate, sau nu, să inspire sau să influenţeze pe alţii.
Politicianul este definit ca fiind o persoană care activează politic pentru satisfacerea unor interese personale, de cele mai multe ori (aşa spune dicţionarul), însă dacă e să ne gândim în plan restrâns, acesta este ales de popor pentru a-l reprezenta sau numit într-o funcţie publică (moment în care devine funcţionar public) sau într-o înaltă funcţie (când devine demnitar) pentru a sluji intereselor poporului. Prin faptele lor (consultanţă, legiferare, comunicare, reprezentare) ei se implică în problemele societăţii şi caută, teoretic, o rezolvare la nivel naţional, local, individual, în funcţie de situaţie, pentru că ei se află acolo din acest motiv.
Exemplul meu personal de personaj artistic-politic este John Lennon. Acest artist, membru al trupei Beatles, a dovedit ca este un om politic mai ceva ca un oricare politician, prin creaţiile sale, prin textele sale, prin muzica sa. El este etern şi va rămâne. Piesa „Working class hero” este o dovadă a conştientizării sistemului şi a încercării de a educa, prin piesele sale, pe cei care-l ascultă. „They hurt you at home and they hit you at school”, „They hate you if you’re clever” sau „As soon as you’re born they make you feel small”, sunt doar câteva versuri. De asemenea, piesa „Imagine” a schimbat mii de vieţi şi a influenţat în bine multe legături ale oamenilor. Toleranţa, iubirea, sunt doar câteva din valorile promovate de John Lennon. Acesta a ştiut de asemenea să şi puncteze în piesele sale greşelile societăţii la vremea respectivă. Nu că s-ar fi schimbat foarte multe, desigur…
Mircea V. Ciobanu, într-un articol spunea „Ce trebuie să facă intelectualul sau omul de creaţie în vreme tulbure? Răspunsul absolut este: nimic! Nimic deosebit. Prin ceea ce face întotdeauna, el este un reper.” De ce nu pot fi de acord cu dumnealui? Simt că ceva se clatină, când aud: NIMIC. Artistul şi intelectualul pot face CEVA! Măcar să calmeze spiritele şi să aducă nişte soluţii paşnice de rezolvare a unor probleme. Să inspire. Dar nu se poate la nesfârşit, fără sprijin… Şi aici ajung la o altă problemă cu care se confruntă ţara şi sufletul meu: nonfinanţarea culturii. E trist că artistul trăieşte în mizerie şi nu are posibilităţi financiare şi materiale de a-şi expune creaţia sau mesajul, care ar putea să inspire, să fericească, să liniştească apele tulburi…
Consider că nu este o greşeală dacă artistul se implică în problemele sociale ale ţării sale, ba chiar util, pentru că viziunea sa va fi pură şi necondiţionată, fiindcă artistul nu are pretenţii de avere, averea sa o are, şi fără să i-o dea cineva, pentru că talentul şi forţa sa creatoare nu pot fi remunerate. Un artist nu poate fi decât apreciat, respectat şi băgat în seamă. El nu cere bani… însă, dacă vom gândi mereu că artistul nu merită să fie remunerat, într-un fel sau altul, bani pe care-i va folosi în artă, nu în costrucţii de vile, ajung la o vorbă care mă răneşte mult de tot: „Cultura costă, dar nonfinanţarea ei va costa mai mult”
Vă las să meditaţi…

Read Full Post »

Older Posts »