Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Octombrie 2013

2Într-o seară uşor tristă, în care simţeam aproape că mă scurg şi-mi pierd toată suflarea, făceam corecturi alături de tatăl meu la cea mai nouă operă a sa în derulare: Sonetul lui Michelangelo. La un moment dat, am oprit firul corecturilor şi l-am întrebat: „Tati, la ce folosesc toate acestea? În timp ce noi suntem concentraţi la corecturi pe care le considerăm importante, alţi oameni protestează în ţară, alţii ne jignesc pe cei care nu ieşim şi ne acuză că nu ne interesează ce se întâmplă în jurul nostru”. Adică, mai precis, îmi puneam întrebarea: ce rol are artistul în societate şi de ce unii oameni consideră că noi, artiştii, nu avem niciun folos?

În acel moment, tata s-a oprit din corectură şi mi-a răspuns: „Dina, întâi şi întâi trebuie să facem diferenţa între artişti şi artişti. Sunt unii artişti care sunt meniţi să distreze poporul, să-l binedispună, să cânte, să creeze, să picteze ceea ce doreşte poporul, iar ceilalţi artişti sunt cei slujesc efectiv cultura reală, acolo unde ne găsim identitatea adevărată. Ei bine, aceşti artişti nu sunt meniţi să distreze poporul, pentru că această cultură nu este distracţie”.

Atunci, continuând, am întrebat: „Dar tati, la ce folos această cultură adevărată, dacă oamenii nu sunt interesaţi de ea şi problemele sociale cu care ne confruntăm şi pe care, desigur, nu le putem ignora, sunt cu mult mai mari decât creaţia, arta, cultura sau alte forme de exprimare artistică?”

Atunci tata mi-a răspuns: „Nu trebuie să ignorăm problemele sociale, aici este vorba de a face artă şi cultură adevărată pentru popor, pentru demnitatea acestuia şi pentru a-i crea identitatea, dincolo de orice alte probleme cu care acesta se confruntă”.

Ascultând acestea, mi-am adus aminte de o vorbă a cărturarului Iosif Vulcan: „Cultura va salva Românimea”. Simplu, scurt, la obiect… Astfel, îmbărbătându-mă, încercam să îmi imaginez cum popoarele lumii ne vor respecta pentru valorile pe care le avem, trecând uşor graniţele şi constatând că… şi nemţii se laudă cu un Goethe, chiar dacă nu toţi îl citesc, toţi italienii se laudă cu un Michelangelo, chiar dacă nu toţi îi cunosc sonetele, ci mai degrabă arta plastică etc.

Cultura adevărată a avut menirea de a construi poporului o identitate, de a-i modela limba, de a-i crea imaginea în faţa celorlalte popoare ale lumii. Deşi noi, ca popor, am spus că nu avem nevoie de Brâncuşi, care a plecat în Franţa, totuşi ne lăudăm cu el. N-am avut nevoie de CIoran, ne lăudăm cu el. N-am avut nevoie de mulţi alţii… dar acum ne mândrim că fac parte din poporul nostru.

Sper ca, într-o zi, să ajungem să ne respectăm unii pe ceilalţi, indiferent de profesiile şi ocupaţiile pe care le avem, căci avem nevoie de toate şi de toţi, aşa cum suntem. Niciun om nu este inferior sau superior celuilalt. Fiecare este înzestrat de Dumnezeu cu un talent şi trebuie să ne acceptăm aşa cum suntem, încercând să cultivăm frumosul şi să credem în ceea ce facem.

În momentul în care poporul va spune: nu avem nevoie de cultură, atunci ne vom putea declara desfiinţaţi ca popor de pe harta lumii…

Read Full Post »

Imagine

Un sonet ce în această seară mi-a frânt inima…

Se pregătesc lucruri măreţe în astă lume… pentru 2014! Acestea vor veni din ROMÂNIA!

Când se iubesc doi oameni în tăcere,
încât destinul ce-ntre ei se-mparte
rănind pe unul, altul e pe moarte,
şi-n două inimi caste stă o vrere;

şi când, eternizat, un suflet cere
din două trupuri zbor spre cer, departe;
când c-o săgeată două piepturi sparte
aprinde-Amor cu tainică putere;

şi când ei speră cu înfrigurare
într-un sfârşit comun şi, peste-aceste,
iubindu-se, nu se iubesc pe sine;

şi când iubirea lor e mult mai mare
decât o mie de iubiri – cum este
în stare supărarea să-i dezbine?

Traducerea: acad. C. D. Zeletin

Read Full Post »