Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Oameni de valoare’ Category

Ioan_in_parlamentAzi m-a impresionat această poezie şi am ţinut neapărat să o împărtăşesc celor care simt frumos, care iubesc şi ultimul fir de iarbă al naturii,  căci imaginile descrise în acest poem sunt de-o rară frumuseţe. Sunt impresionată să descopăr asemenea poezii şi, atunci când mă aştept mai puţin, să am parte de cele mai plăcute momente, în compania unei cărţi frumoase. Cum să nu iubeşti România şi pe poeţii Săi ?

Iată unul dintre ei: Ioan Alexandru. Aş spune: asemenea poezii merită să fie obiectul unor serate literare la margine de lună.

Început de iubire

Târziu dăm semn că am iubi
Veac mult trebuie să treacă
Până ce-n raclele pustii
S-adună-o lacrimă de apă

Căci nu-i iubirea acest dar
De-a te lipi de patimile ţărnii
De-a risipi etern şi de-a pofti
Încovoiat sub jugurile cărnii

Ţărânile ţărânile le pasc
Şi ce e pleavă piere în furtună
Orbecăind molizii prin păduri
Îi mâncă strâmbă molia bătrână.

Grea e iubirea şi-o pricepi
Abia când nu mai ştii de tine
Decât că drumul ce ţi-e dat
Un altul l-a bătut mai bine

Decât că haina ce o porţi
Şi nici cămaşa nu sunt ale tale.
Şi nici curat obrazul nu-l retragi
Când cel viclean te pălmuie pe cale

Decât că singurul avut
Ce se cuvine să-ţi rămână
Nu-i decât veghea lângă cel uitat
Zdrobit în suferinţă pe colină

Căci nu-i iubirea decât semn
Că trebuie să ieşi întâmpinare
Pe cel împovărat să-l uşurezi
Şi cel pierdut să-l scoţi la arătare

Iubirea nu-i decât a şti
Să te retragi în ceasul cuviinţii
Când clopotele cad pe cer
Să-ţi cer luminile fiinţii

Atunci cu braţele pe piept
Să laşi să cadă candela în ceaţă
Căci mirele va trece negreşit
Să-ţi ia icoana stinsă de pe faţă.

Anunțuri

Read Full Post »

sergiu nic E trist cum încep anul 2013 pe blogul meu, cu o „mică” opinie cu privire la modul cum a fost tratat ultimul drum al marelui regizor Sergiu Nicolaescu, respectiv ce impact tulburător a avut înmormântarea sa, oarecum neobişnuită în România.

Fiind studentă la Drept, mi-e greu să concep uneori cum poţi bloca o voinţă personală sau colectivă printr-o lege care dă drepturi sau obligaţii doar unei persoane anumite, sau mai multor persoane expres stabilite de lege. În acest caz, este vorba de revolta poporului la dorinţa (nescrisă însă) regizorului de-a fi incinerat, deşi de-a lungul timpului a vorbit, a crezut, şi a „consensualizat” cu Dumnezeu (după cum s-a putut observa).

Înainte de a-mi „posta” umila părere, aş dori să precizez că, într-un fel sau altul, acest mare om m-a inspirat întotdeauna, mi-a influenţat dorinţa de-a „păşi” pe scena politică, deşi eu mă ocupam cu arta, văzând cum el poate să le aducă la un numitor comun (politica şi arta) la modul sublim, graţios. E printre ultimii oameni care au mai îmbinat arta adevărată cu politicul, iar o altă personalitate de acest fel a fost poetul Adrian Păunescu. Amândoi senatori PSD. Şi pe el l-am plâns… chiar dacă el nu s-a desprins de „naţional”. C. Noica spunea:  „Naţionalul fără Universal este zoologie” – A. Păunescu a rămas integrat în ţărişoara lui şi a scris/gândit pentru popor – a „slujit” Naţionalul. Însă, opera lui S. Nicolaescu a depăşit graniţele ţării noastre, „atingând” astfel Universalul, iar asta nu i-ar putea-o lua nimeni. Amândoi artiştii au aparţinut, prin operele lor, poporului (la modul sublim şi moral), luându-şi în spate o mare responsabilitate faţă de credinţa română.

Încă nu există o lege a celebrităţii, a conştiinţei morale, dar o lege care să nu poată fi încălcată şi, desigur, nici batjocorită în vreun fel. Se ştie din Codul Civil că dacă autorul lasă un testament prin care îşi spune dorinţele de înmormântare, atâta vreme cât acestea nu intră în contradicţie cu legile ţării, acestea trebuie respectate. Însă o simplă voinţă spusă la bătrâneţe, la boală, ţinând cont şi de „statutul” de persoană publică şi influentă chiar, a persoanei în cauză, ar trebui privită cu oarecare îndoinţă. În cazul de faţă, eu consider, ca mulţi alţii, că familia maestrului ar fi trebuit să se conformeze puţin şi cu voinţa populară, deoarece Sergiu Nicolaescu, devenind persoană publică, a influenţat destine, a inspirat creaţii, a „acceptat” să fie al poporului şi să se dăruiască lui prin tot ceea ce a făcut. Astfel, ţinând cont că suntem un popor creştin, un popor tradiţionalist în mare, s-ar fi putut ţine cont de acest lucru şi să i se facă o pomenire creştinească, respectiv o înmormântare la care, cei care l-au iubit, să poată veni să-l plângă pe ultimul drum. Mai mult decât religia însăşi, aici este factorul uman şi tradiţia în care am crescut şi ne-am educat noi, poporul român, din care el făcea parte şi pe care l-a iubit, fiind un mare patriot. Lucru desuet azi, se pare.

Nu contest continuitatea vieţii, nici progresul tehnologic sau evoluţia gândirilor, însă anumite lucruri trebuie să aibă un calapot comun, pentru că nu poţi schimba de pe o zi pe alta o mentalitate adând înrădăcinată în conştiinţa unui popor. Această tradiţie creştină este definitorie pentru neamul nostru, dacă o tratăm la modul sublim, nu orbeşte (fanatic), fără cunoaştere şi înţelepciune.

Azi am aflat că şi Liviu Ciulei, marele regizor care a făcut „Pădurea spânzuraţilor”, film premiat la Cannes, a fost tot incinerat. Tot azi am aflat că şi Noica propusese a fi în altă parte înmormântat, dar până la urmă a acceptat „opoziţia” P. S. Plămădeală aşa încât îl putem „vizita” când vrem la Schitul de la Păltiniş (mai bine i s-ar „vizita” opera). Un om care s-a dedicat poporului, trebuie să gândească acţiunile sale viitoare fără să dezamăgească tot ce a construit în mintea şi inimile oamenilor, fără a le zdrobi sufletul chiar în momentul când el este deja zdrobit de trecerea în eternitate a omului care le-a influenţat vieţile.

Umila mea părere este că, dacă familia lui ar fi ţinut cont de aceste „umile” dorinţe ale poporului şi s-ar fi tratat situaţia cu înţelepciune şi discreţie sublimă, lăsându-i pe oameni să-l mai vadă o dată pe ultimul drum şi să-l poată vizita la un cimitir, la un mormânt pentru a-i pune o floare şi o lumânare, în deplină cugetare, nu ar mai fi existat azi această tensiune tulburătoare pe care am putut-o urmări, cu mare tristeţe, la incinerarea lui.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Read Full Post »

Iată, nu ştiu cum se face că până acum nu am adus la lumina blogului meu ori câteva cuvinte, ori câteva poeme ale unchiului meu Marin Chelu. Nici nu ştiu ce să spun. Puiu, cum îi spuneam noi, s-a născut în 1950, la 100 de ani dupa marele nostru poet Mihai Eminescu, dar din păcate s-a stins foarte tânăr, la 56 de ani, în 2006, când eu aveam doar 16 ani şi deja lucrasem cu el la cinci cărţi, scoase în ultimii trei ani ai lui de viaţă (ce crud).
A publicat:
2003 – „Despre arhitectură” de Radu Enescu
2004 – „Orizonturi speculative” de Radu Enescu
2004 – „Aura Sonetului” de Alexandru Andriţoiu
2005 – „Orizonturi literare” de Radu Enescu
– „Fanfaronii” de Iosif Vulcan
– „Iadeş” de Vasile Spoială
2006 – „Zidiri” – volum personal de versuri Marin Chelu

Iată cum, „orizontul” său literar i-a grăbit, în mod neaşteptat, moartea, care avea să apară la nici două săptămâni de la lansarea primului său volum de versuri. Era deja bolnav, pare-se de mult, lovit de un cancer pulmonar de care nu ştia nimeni. Era omul pe care nu-l puteai duce la medic cu forţa. Era omul care îndura, care suporta, care iubea. L-am iubit şi respectat abia în ultimii ani, când am văzut că de fapt el îmi este mai aproape dintr-un anumit punct de vedere, spre deosebire de tatăl meu, Florian Chelu, fiindcă şi eu, la rându-mi, am publicat întâi un volum de poezii (sonete) şi abia anul acesta voi lansa un CD muzical. Iată cum a fost să fie destinul nostru.
Ce-mi doresc acum, este să vă împărtăşesc două-trei poezii de-ale lui, între care una mi-a dedicat-o mie şi se află şi pe mormântul lui…

Bucurie fără motiv (Dinei)

…dar sângele iarăşi împrăştie
credinţe înflorite,
împreunate în acest
relief luminos,
invadat de o bucurie
sălbatică, fără motiv…

Chemare

se cuibăresc adânc în sânge
dorinţe ştiute şi neştiute
acum încă nu e prea târziu
te învăluie surâsul rece al lunii
– păgân de-o clipă –
sărutul pe frunte al aromei
unui alt tărâm

Izvoarele visului (Noretei)

„Ascultă, ascultă iubita mea rară”

Izvoarele visului invadat de fiinţa ta
blândă
ca steaua nepăsării
(năpădit de sufletul frigului).

Drumul,
(aproape – departe
mă întâmpinai pierdută în măduvă)
peste care stau
– în absenţă –
suspendat
şi amorţit
pe puntea
(subţire)
(fragilă)
(a)
sufletului.

Dacă nu erai o stea pe cerul meu îngheţat
erai o stea a altei bezne.

Ai fost.
(Eşti mireasmă îndelung pe-trecută.)

Deşertăciune

De-oglinda apei smuls aş vrea să fiu
dar gândul e-ngropat, nu pot să scriu:
sculptez atunci gingaşe flori de ger
şi gestul e-n deşert, căci ele pier…

Rugă

„Azi o vedem şi nu e”

numai izbindu-te dintr-un zid
în altul,
prietene,
ajungi să înveţi speranţa –
iris licărind ca o stea

Coperta cărţii este realizată de Horia Popa (Pasăre rock – ulei/colaj)
Lector: Ioan Moldovan
Culegere computerizată: Alexandrina Chelu

Read Full Post »

Aceste citate se regăsesc pe CD-ul „Cel mire-ncântător!” al Fundaţiei Rock Filarmonica Oradea, realizat în 1997. Cu siguranţă se potrivesc poporului român şi au chiar şi acum o rezonanţă aparte, în vremurile noastre. Consider că au o valoare incontestabilă, Iosif Vulcan putând fi aşezat între marile personalităţi culturale ale României.

„Omul, aceasta enigma neinteleasa a lui Dumnezeu”

„Muzica, aceasta cheie a inimei romanesti”

„Intocmai cum fiecare popor are limba sa, astfel isi are si muzica, prin care destainuie tainele”

„In muzica putem arata mai mult”

„Adevarul. Acest cuvant ajunge pentru ca artistul sa stie care este datoria sa. Adevarul este sufletul artistului. Fara acesta, el nu poate sa traiasca, fara acesta el nu mai este artist. Adevarul insa, nu a fost acelasi in toate timpurile si la toate popoarele, a trecut si el prin mari schimbari.”

„Gustul se dezvolta pretutindeni. Pretentiunile lumei ce progreseaza in cultura devin tot mai mari. Publicul cult nu se va mai multumi numai cu declamatiuni nationale, el va dori sa vada si arta in limba lui.”

„Eu dara zic, natiunea e limba intocmai cum limba e natiunea. A nu-si cultiva limba este egal cu sinuciderea. Valoarea natiunilor se masoara dupa starea de cultura in care se afla limba lor. Asa e.”

„Sa nu-mi zica nimenea ca arta nu are nationalitate, caci este o amagire pe care o dezminteste istoria”

„N-a murit, nu s-a stins idealismul. El a fost si are sa ramana de-a pururi partea cea mai frumoasa a sufletului omenesc. El este elementul care ne cladeste viitorul, el formeaza caracterele neclintite, el ne prezinta modelul adevaratului om de valoare, care lucreaza numai ca sa-si faca datoria. Luati omului idealismul si l-ati lipsit de insusirea lui cea mai nobila. A fi roman, inseamna a fi idealist.”

„Cel care are drept steag conducator al vietii sa traiasca bine cu toata lumea, nu poate ramanea intreg. Ascunzand astazi un sentiment al sau, maine altul, precum cer consideratiunile fata de persoanele pe care le intalneste, incetul cu incetul eul sau se toceste, si in cele din urma nu mai are niciun sentiment propriu. Neavand el nimic al sau, nu poate da nimica societatii si neamului la care apartine. Un astfel de om poate sa fie un cult individ, un bun parinte de familie, si chiar un bun prieten de familie, dar societatea si natiunea nu au niciun folos din el.”

„Comoara cea mai mare a oricarui popor este invatatura ce are dansul. Toate pier si se sting in lume, tarile se prapadesc, popoarele mor, orasele se cotropesc. Numai una nu piere niciodata, numai una ramane pentru totdeauna. Invatatura. Ferice de acele popoare care o au, caci viata lor este vesnica.”

„Datoria fruntasilor oricarui neam este dara a destepta, a inradacina si a dezvolta constiinta nationala. Aceasta uriasa si dumnezeiasca munca ce framanta neamurile, se face prin cultura.”

„Daca Dumnezeu m-ar intreba, ce-i cer eu natiunii mele, i-as raspunde: da-ne, Doamne, cat mai multi oameni de caracter!”

„Cultura va salva romanimea!”

Iosif Vulcan

Read Full Post »

Nicolae Ionel

Am aflat de Nicolae Ionel de la tatăl meu, Florian Chelu Madeva, care a scris mai multe melodii la versurile sale şi pe care-l consideră al treilea după Eminescu şi Blaga. Elion, cum i se adresează tatăl meu în scrisori – dar cu care nu s-a văzut deloc în peste 20 de ani de corespondenţă –, a debutat la Revista Familia, ca Eminescu. Vă trimit această adresă http://poezienicolaeionel.wordpress.com şi adaug câteva poezii pe care le-am ales din cartea „Cuvânt în cuvânt”, Ed. Junimea, 1972.
.
.
.
.
.
.
.
.
11.
S-au deschis
se deschid
muguri de zei
în sâmburi de vid
aripi din aripi curgând
Nuntă-n văzduh
şi peste văzduhuri
beatitudine-n duhuri
materia-n noi ca un cânt

13.
În azur
sunt sorbit în azur
zeii beau
zeii se-mbată
cu sângele-mi pur
zeii dansează
zeii râd în nadir
trupu-mi se sparge
trupu-mi se sparge în ceruri
ca un potir
În centrul luminii
în nemurire zeii respiră
cu sufletul meu –
îmi mai sunt doar cuvântul
doar fericirea
nemaiatinsă
din Empireu

14.
Ce nebunie ai zidit în mine
de vreau într-un avânt să istovesc
sorbindu-le izvoarele divine
şi-n nori de flăcări
să mă prăbuşesc
De ce nu mă mai ţine nici o vamă
Şi nu m-ajunge nici un simţământ
Mă smulg dezlănţuit din tot ce sunt
şi universu-n mine se destramă

15.
Acuma cânt orbit de flori
într-o cădere
prin galaxii de flori
maelstrom de flori
şi glasul meu
o dacă-ai auzi în ce delir
în ce sfânt murmur
te-nfăşoară azi
ce flori mă-nchid
ce flori deschid în mine
efluviile-a tot ce pot să spun

22.
Acuma curg în sfântă nebunie
ca un un adânc al nici unei stihii
pustie destrămându-se-n pustie
absorbţie de foc spre obârşii

Nemargine sunt nici unei cuprinderi
sălbăticie nici unei simţiri
neantul unei orfice desprinderi
prin care totul se revarsă-n mir

Sunt un izvor a ceea ce răpeşte
într-o orgie sacră tot ce sunt
de dincolo de cer dumnezeieşte
cu nimb de vid adâncul tot umplând

33.
Nebunie
în nebunie respir –
orice strop
al sângelui meu
e o rouă de mir
toţi zeii se scaldă
pierzându-se-n mine
ca-ntr-un abis –
am sfârşit orice substanţă
orişice vis
topit în miracol
curg lminând
nu mai pot să m-ating
nu mai sunt pe pământ

49.
Acum e ceasu-atât de blând şi firea
se face-n nou atâta de curată
de parcă ne întoarcem spre izvorul
altei naturi
şi n-am fi pentru moarte
Şi e atâta pace între ape
la coborârea turmelor când numai
mireasma de salcâm ne este suflet
şi în adânc răsar din veacuri – stele

63.
Am de –mplinit o durere
şi de tăcut un gând
Apoi te voi aştepta
toate vieţile
ce mi-au rămas pe pământ

67.
De m-ar atinge
ramul
numai o floare
parfumul doar
al cireşilor nopţii
aş deveni
nemuritor

89.
Se-ntoarce-n bucurie orice gând
şi-orice simţire-n mine se destramă
entuziasmul
nu mi-l mai cuprind –
n-am suflet n-am trup
sunt numai o vamă
a sufletelor zeilor
un cânt
cu care universul se sfârşeşte
şi-n mine absorbit dumnezeieşte
mă nalţ definitiv de pe pământ

92.
Cer limpede
fără o pată
şi tot azuru-i un cânt –
nu mai revin
nu mă mai nasc niciodată –
cu bucuria aceasta
menirea mea
s-a sfârşit pe pământ

Read Full Post »

Orădenii de la Hotel FM au participat şi în acest an la competiţia naţională Eurovision, având de această dată succes pe scena muzicală: piesa „Change”, scrisă de compozitorul Gabriel Băruţa, a câştigat selecţia naţională, urmând ca în 14 mai 2011 să ne reprezinte ţara la Eurovision în Dusseldorf (Germania). Formaţia trupei Hotel FM este alcătuită din: britanicul David Luke Michael Bryan, compozitorul, clăparul şi textierul Gabriel Băruţa, toboşarul Alex Szuz şi textierul Alexandra Ivan (care a scris şi piesa concurentă anul trecut).
Cu multe emoţii şi cu un Revelion impresionant pentru viitorul lor, Hotel FM au reuşit performanţa de a câştiga şi aprecierea publicului (obţinând 10 puncte, clasându-se astfel pe locul II), spre deosebire de anul trecut când s-au aflat pe locul IV, însă juriul se pare că a fost cu adevărat impresionat de prestaţia lor, pentru că le-au oferit punctaj maxim, reuşind astfel să-i învingă pe DISTINTO, IANNA & ANTHONY ICUAGU.

Gabriel Băruţa a avut numeroase succese cu compoziţiile sale pentru copii la Festivalul Mamaia Copiilor, sau chiar şi la Cerbul de Aur (tot cu David Bryan), iar David Luke Michael Bryan este un tânăr britanic venit în România cu Voluntariat, descoperit de Lucian Oros la un Karaoke, ulterior l-a cunoscut pe Gabriel Băruţa, ca apoi să fie cooptat în proiectul de mare anvergură „William Shakespeare’s Sonnets”, datorită lui Florian Chelu Madeva (Rock Filarmonica Oradea). Alex Szuz promite o carieră în Arhitectură, pe lângă activitatea artistică (tobe) pe care o desfăşoară de la vârsta de 9 ani, iar tânăra Alexandra Ivan, textierul piesei „Change”, alături de G. Băruţa, este orădeancă, cântă în trupa Alexandra & Alec alături de logodnicul ei, Alec Şandor, şi a terminat Jurnalismul, cunoscând foarte bine, de asemenea, limba engleză.

Le urăm succes pe mai departe dragilor noştri colegi orădeni şi le vom fi alături! FELICITĂRI PENTRU TOATE REALIZĂRILE DE PÂNĂ ACUM!

Read Full Post »

În cadrul Comunităţii Evreieşti din Oradea s-a născut, în urmă cu 8 ani, un ansamblu de dansuri israeliene, din iniţiativa tinerei evreice Kővári Katalin, născută din ambii părinţi evrei, care de peste 20 de ani vine necontenit să-şi cinstească religia, să-şi cunoască poporul şi cultura. A terminat deja Masterul în Psihologie, a înfiinţat grupul de dansuri israeliene „Or Neurim” (Lumina tinereţii) în 2002, iar în 2005 a înfiinţat şi trupa de copii „Tikva” (Speranţă), unde îi învaţă să cânte şi să danseze. Pe lângă aceste activităţi, Katalin are o voce foarte frumoasă, ea interpretând jazzul cu o profunzime aparte, având o colaborare reuşită cu trupa „Hakeshet Klezmer Band”, condusă de dl. Andrei Seidler.
În cadrul ansamblului s-au perindat o serie de tineri evrei sau neevrei care au dorit să ducă mai departe această tradiţie: ori dansuri evreieşti tradiţionale, ori dansuri moderne israeliene, pentru ca publicul ascultător să cunoască şi altceva decât ceea ce se dă pe post toată ziua, sau ce este la modă la ora actuală. Unii tineri au stat mai mult, alţii mai puţin, în funcţie şi de studii sau profesiile lor, care le-au îngreunat posibilitatea de a mai dansa.
De-a lungul timpului, ajutorul oferit în coregrafie din partea dnei. prof. Bodor Zsuzsa a fost de un real folos. Dintre cei mai vechi dansatori, îi avem pe: Kővári Katalin, Boros Konrád Pál, Szabó Beata, Maia Teszler, Rosenzveig Victor, Nandor Tipter, Füto Ildiko, Henriette Rostas, Homonnai Edith, Ezri Cristian, iar printre cei noi: Alexandrina Chelu, Bohm Irit, Bohm Ofir, Edina Jude, Ioana Canalaş, Angela Hanga si Nadejda Ciuhalov. Ulterior, unii au renunţat, alţii au rămas, alţii au plecat cu studiile sau au părăsit definitiv ţara. Important este că întotdeauna s-au găsit între ei voluntari care să ţină pe picioare această trupă, iar felicitările nu au întârziat să apară: în 2006 s-a participat la un concurs de dans la Bistriţa, unde s-a obţinut premiu special, apoi s-a participat cu trupa la diferite spectacole evreieşti în ţară: la Festivalul din Sibiu în 2007 – Capitală Culturală Europeană, la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti, la Festivalul Proetnica din Sighişoara, la Debrecen, la Timişoara, la concursul „Dansez pentru tine” etc.
Ar merita ca această trupă de dansuri să iasă mai mult în lume să să arate tot ce poate comunitatea evreiască să ofere publicului iubitor de artă, cultură, dans, frumos.

Read Full Post »

Older Posts »