Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Martie 2012

Azi mi-am pus pata pe un articol din Dilema Veche din 22-28 martie 2012, şi anume pe „Statul şi dreptul de a ştii mai bine” unde Mircea Vasilescu vorbeşte foarte interesant despre libertatea de a alege şcoala pentru copil, libertate oarecum suprimată, de vreme ce acum în învăţământ se fac legi care impun părinţilor să-şi înscrie copiii la şcoala în raza căreia locuiesc. Legi prea detaliate, însă care lasă uneori şi goluri sau confuzii, motiv pentru care unii părinţi reuşesc să-şi înscrie copiii la o şcoală „mai bună”, pentru o educaţie „mai aleasă”, fără să-i intereseze de alţi copii. Poate într-un fel este normal să te gândeşti doar la educaţia propriului copil, însă oare ce consecinţe se vor desprinde din acest individualism exagerat?
Ce m-a atras la articol este o chestiune care pe mine mă interesează şi văd că pare… importantă, după cum reiese din ceea ce spune domnul Vasilescu, aşa că citez: Deşi mă prefac „socialist”, de dragul demonstraţiei, nu sunt stupid: nu pretind de la părinţii care pot alege o şcoală mai bună să se solidarizeze, uite-aşa, cu amărâţii acestei ţări şi să-şi lase baltă viitorul propriilor copii de dragul unei cauze mari. (…) Dar nu pot să nu observ că aceşti români „preocupaţi de educaţia copiilor lor”, care găsesc soluţii de moment în lupta cu birocraţia şi absurditatea Statului, nu par preocupaţi de gândul că, dacă nu îşi pun energiile în mişcare şi pentru cauze (ATENŢIE!) aflate dincolo de interesul lor (legitim) imediat, copiii lor bine educaţi riscă să trăiască într-o societate, de care vor fi, mâine, nemulţumiţi şi dezamăgiţi, aşa cum sunt părinţii lor azi.
Grija pentru celălalt a devenit în societatea de azi un non-sens, atâta vreme cât fiecare este numai pentru el. Nu optez doar pentru protecţie socială la nesfârşit, nu optez chiar deloc pentru nemuncă sau pentru egalitate economică!!!!, însă când spun egalitate, mă refer la justiţie (ca măsură de stânga, socială). Nu la egalitatea şanselor, ci la egalitatea în faţa legii, justiţie socială – dacă tu ai mai mult, dă-i doar puţin celui care are mai puţin, spre a-l ajuta ca de acolo să se ridice singur. Asta pentru o armonie socială (nu avem altă soluţie, decât atunci diferenţe foarte mari între bogaţi şi săraci, care nu duc niciodată la ceva pozitiv).
Iar în ce priveşte articolul, nu pot decât să mă bucur că domnul Mircea Vasilescu a atins un punct important şi dureros în ceea ce priveşte atitudinea oamenilor din ziua de azi faţă de ideea de „social” sau „cultură civică”. Să nu mai vorbesc de „societatea civilă”, care … parcă a mai prins muguri pe ramuri, însă nu îndeajuns de puternic, să poată îneca un trunchi de copac bolnav (adică sistemul!), plin de insecte (atenţie, e metaforă). Un poet orădean, Lucian Munteanu, spune ceva frumos într-un sonet de-al său, apropo de… copaci şi politică: Moartea uneori retează muguri, nu doar crengi uscate. Şi e adevărat.
În încheiere, aş adăuga faptul că dacă nu ne vom trezi şi nu vom conştientiza cât de important este să punem accent pe lucrurile importante alte unei societăţi: educaţie, cultură, sănătate, cercetare, întru progresul ţării, ne vom afunda într-o urâtă prăpastie politico-economică şi ne vor conduce numai neînvăţaţii, iar noi nu ne permitem asta. Apropo de asta, poate voi vorbi într-un alt articol, îmi place ce spune (tot în Dilema Veche) prof. Lucian Boia, referitor la intelectuali şi politică: Dacă e bine ca intelectualii să nu facă politică, atunci e bine să o facă proştii? Este o întrebare pe care am să v-o adresez şi eu…

Read Full Post »

Teatrul Regina Maria din Oradea a răspuns pozitiv propunerii tatălui meu, Florian Chelu Madeva – preşedinte al Fundaţiei Rock Filarmonica Oradea, de a realiza un spectacol de muzică şi poezie în marginea poetesei franceze renascentiste Louise Labé, spectacol intitulat: „Luth, compagnon…”. Aceasta este considerată ca fiind prima feministă a Franţei, fiică de frânghier, dotată cu o educaţie aleasă – era cultă, bogată – şi avea astfel posibilitatea şi curajul de a-şi transmite sentimentele de dragoste şi pasiune prin creaţiile sale literare: sonete, poeme şi elegii. Se cunoaşte că poetesa ar fi cântat la lăută sonetele sale, presupunem că în stilul epocii, şi anume sec. XVI.
Momentan, doar cele 24 de sonete ale poetesei sunt traduse în limba română de către poetesa Veronica Porumbacu, într-o variantă impecabilă, dar se mai aşteaptă totuşi un nou condei care să atingă şi partea necunoscută încă limbii române – şi anume celelalte poeme şi elegii.
Data de 21 martie 2012 a însemnat pentru Oradea o triplă celebrare: desigur, Ziua Internaţională a Poeziei, Ziua Internaţională a Teatrelor de Păpuşi şi, desigur, ziua tatălui meu, Florian Chelu, care a împlinit frumoasa vârstă de 60 de ani, zi în care a dorit să facă şi el un cadou publicului prezent la spectacol, şi anume CD-ul „Luth, compagnon…”. Alături de toate aceste celebrări, să nu uităm că 21 martie este şi ziua copiilor orfani, ziua sindromului Down şi… ziua lui J.S. Bach! O zi fatidică…
Spectacolul a fost realizat într-un stil renascentist, în regia lui Emil Sauciuc, din distribuţie făcând parte: Alexandrina Chelu (poetesa), Iuliana Chelu, Zentania Lupşe, Anca Turcuţ, Florian Chelu Madeva (chitară şi voce), Mircia Covaci (flaut), Andrei Fazecaş, Igor Lungu (bufon), Ştefan Postol (pictor), Emil Sauciuc, Florin Stan, Rin Tripa, Maria Trendler (violoncel) şi Monica Trendler (vioară). Spectacolul a fost o adevărată explozie de sunet, lumină şi culoare, reunind astfel mai multe arte: muzica, poezia, dansul, magia, teatrul şi pictura. De asemenea, costumele au fost create de către mama mea, Iuliana Chelu, cu ajutorul croitoreselor Kaunat Edit şi Marincaş Maria, după picturi originale din Renaştere, respectiv de scenografa Oana Cernea.
Aş mai adăuga, ca fapt subiectiv, că munca la acest spectacol a fost totuşi infernală, ţinând cont de greutatea execuţiei costumelor, greutatea învăţării unor melodii în limba franceză veche, cea vorbită în Renaştere şi aproape total diferită de franceza modernă, greutatea recitării unei poezii (nu este deloc uşor să ştii să spui o poezie, iar regizorul Emil Sauciuc ne-a învăţat o lecţie foarte importantă despre cum să spui o poezie) respectiv greutatea transpunerii actorilor într-o epocă total diferită, cu o altă graţie, atitudine, eleganţă şi trebuie să recunosc că a fost o încântare şi pentru public şi pentru actori, din cele ce-am observat şi din cele ce mi s-au transmis.
Acest spectacol a devenit astfel a 8-a premieră a Teatrului Regina Maria, având loc la sala Arcadia, eveniment prezentat în premieră mondială absolută şi se va relua în data de 7 aprilie 2012, ora 19:00, în acelaşi loc.

Foto: Ziarul Crisana

Read Full Post »

Azi a venit în Oradea bunica mea din sat.
Nu m-am gândit vreodată că aş scrie aşa ceva, dar efectiv m-a lăsat fără cuvinte, când la un moment dat, a început să ne povestească mie şi mamei mele, cum a născut şi în ce condiţii mama bunicului meu, adică mama soţului ei.
Străbunicii erau foarte săraci, iar pentru a-şi hrăni copiii (5 la număr) trebuiau să muncească din greu, iar străbunica mergea 50 km pe jos dintr-un sat în altul, cu saci de tutun în spate, pentru a-i vinde la mineri, la mare depărtare de satul lor, iar când străbunica era gravidă în luna a noua chiar cu bunicul meu (al şaselea copil), venea către casă de la mineri, tot cu saci în spate, şi a prins-o atât ploaia, cât şi durerile facerii.
Singură, s-a aşezat sub un pod să se ferească de ploaie şi a născut, în frig, şi şi-a tăiat cordonul ombilical cu unghiile, şi-a pus copilul în „zadie” (în rochie), şi-a luat înapoi sacii de tutun în spate, şi-a mers, lăuză, pe jos, câţiva kilometri cât mai avea până acasă…
Pentru mine, această poveste a fost cutremurătoare, iar mamei mele au început să-i curgă lacrimi, căci aici, la oraş, nu putem conştientiza câte sacrificii au făcut alte mame, alţi oameni pentru copiii lor, pentru familia lor, câtă greutate şi suferinţă au îndurat şi, totuşi, poate sunt mai sănătoşi decât noi, la ora actuală… Nici nu pot să-mi imaginez cum o femeie, gravidă în ultima lună de sarcină, umbla zeci de kilometri pe jos cu nişte saci în spate, când eu poate nu reuşesc nici 300 metri să duc nişte plase pe jos de la piaţă (noroc cu maşina!). O admir pe străbunica mea, acum când mă gândesc, şi o admir şi pe bunica mea şi pe toate femeile care au îndurat atâta suferinţă şi s-au sacrificat atât de mult pentru copiii lor – ce nu face o mamă pentru copilul ei !

Read Full Post »

Stimate domnule prim-ministru,
Nu vă contest deloc realizările, calităţile şi mai ales intenţiile pe care susţineţi că le aveţi cu România, însă cum să vă credem când:
– un om ca Roberta Anastase continuă să deţină şefia Camerei Deputaţilor, după cunoscuta şi grava fraudă la legea pensiilor?
– un om ca Elena Udrea continuă să fie în politica statului după ce îşi cumpără genţi şi îmbrăcăminte de mii de euro, face săli de sport la sate şi pârtii de schi, când oamenii acum suferă de pe urma lipsei spitalelor sau neîngrijirii şcolilor?
– un om ca Adriean Videanu continuă să-şi sporească averile fără să intereseze pe nimeni modul cum face afaceri cu statul?
– un om ca Monica Iacob Ridzi e încă în libertate, după ce a fraudat statul cu faimoasa scenă de 75000 euro, despre care acum nu se mai spune nimic?
– un om ca Traian Băsescu, care a ajuns pe ultima treaptă de umilire a poporului român, e în continuare preşedintele României?

Cu asemenea oameni lucraţi?

Ce se întâmplă? Unde vă sunt priorităţile? Nu vă cerem imposibilul, nu vă cerem să faceţi minuni cu România într-un timp foarte scurt, dar a face secţii maghiare în Târgu Mureş la Facultatea de Medicină şi Farmacie este o prioritate? Cedaţi aşa uşor în faţa UDMR-ului?

Aşteptăm ceva mai multă înţelepciune, fără promisiuni de salarii, fără legi asumate prin răspunderea Guvernului dar neconstituţionale, fără dispreţ faţă de naţiune, fără indiferenţă etc.

Altfel, domnule prim-ministru, toate calităţile pe care le aveţi şi le meritaţi, se vor şterge de pe listă, dacă nu vă îndreptaţi către problemele serioase ale ROMÂNIEI !

Aşteptăm o schimbare.

Read Full Post »