Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Monumente’ Category

Rock Filarmonica Oradea pregăteşte un nou proiect deosebit: Louise Labé, „Luth compagnon…”.
În primul rând, Louise Labé este o poetesă franceză renascentistă, prima femeie care s-a afirmat în literatură în Franţa anilor 1500, când femeile nu obişnuiau să practice asemenea indeletniciri, norocul ei fiind că s-a născut bogată (fiică de frânghier). Meseria de frânghier era o meserie bănoasă la vremea respectivă, iar Louise Labé s-a bucurat de o educaţie aleasă în sânul familiei. Cunoştea latina, greaca veche, italiana (are inclusiv un sonet scris în italiană), iar sonetele sale sunt scrise în limba franceză veche, iar după cum se intuieşte, se acompania singură, la lăută, când interpreta propriile creaţii. Majoritatea sonetelor ei sunt de dragoste, unele meditative şi filosofice, de o manieră extrem de erotică, subiect nu prea discutat public la vremea aceea, şi mai ales de către femei.
Tatăl meu, Florian Chelu Madeva, ocupându-se de sonet, a descoperit-o pe această poetesă întâmplător, mi-a prezentat-o, mi-a cântat o primă compoziţie, mi-a plăcut şi încetul cu încetul am început să îi cânt sonetele.
De asemenea, în 2007 am apelat la ajutorul unei prietene din Franţa, şi anume Catherine Nicolas Gautier, o adevărată doamnă, care s-a ocupat de pronunţia mea, care să fie absolut perfectă, ne-am ocupat împreună chiar de înţelegerea unor cuvinte vechi, care nu mai există în franceza modernă, cuvinte ce ne-au creat dificultăţi de pricepere a textului, iar în final am reuşit să finalizăm întreaga operă (24 sonete) în 2010.
De asemenea, proiectul va purta astfel trei nume esenţiale: Florian Chelu Madeva (compoziţie şi chitară), Alexandrina Chelu (compoziţie şi voce) şi Mircia Covaci (flaut). Mulţumiri şi doamnei profesoare Todor Sorina, care a realizat traducerea în limba franceză a textului care va fi pus pe coperta CD-ului, respectiv domnului Gheorghe Tileagă, care asemenea ne-a sprijinit în traduceri. Catherine Gautier însă este punctul central al ajutorului, fiindcă s-a ocupat de personajul principal care trebuie să dovedească profesionalism în interpretare şi pronunţie, şi anume eu, fiindcă a ne prezenta ca români, într-o operă străină (în cazul de faţă, franţuzească), reprezintă o responsabilitate foarte mare, iar noi nu ne putem afişa ca amatori, ci ca profesionişti, deoarece avem aşteptări, iar noi nu trebuie să lăsăm nici o posibilitate de a fi criticaţi cu privire la formă şi fond.
În final, în toamnă va avea loc lansarea CD-ului „Luth compagnon” cu cele 24 de sonete, alături de o carte de partituri, iar lângă fiecare sonet în parte se va afla o imagine realizată de Catherine Gautier, care ne-a dovedit şi un puternic simţ al artei fotografice, dovedind un spirit viu şi deschis spre cultură.

Spre încântarea Dvs., vă oferim cele patru videoclipuri realizate până acum, pentru emisiunea „Portativ TVS”, prezentată la televiziunea locală de către Iuliana Chelu, şi anume mama mea. Imaginile sunt realizate de Daniel Turdeanu.

CD-ul „Luth compagnon”, by Rock Filarmonica Oradea

Anunțuri

Read Full Post »

Fiecare dintre noi ne trezim că într-o anumită zi se celebrează un anumit eveniment, aşa cum niciodată nu putem uita că în 25 Decembrie celebrăm Crăciunul, că-n 1 Martie Mărţişorul, sau că-n 8 Martie Ziua Internaţională a femeii.
Este interesant cum anumite zile din an ne sunt deosebit de cunoscute, chiar dacă sunt mai puţin importante decât alte zile din an, respectiv cum există numeroase zile mondiale ale anumitor profesii/activităţi, uneori amuzante.
Uite activităţi pe care, în mod normal, le cunoaştem:
01 ianuarie: Anul Nou (Revelionul)
07 ianuarie: Craciunul (stil vechi)
14 februarie: Ziua Sfântului Valentin (ziua dragostei). Se sărbătoreşte de peste 18 secole şi îşi are rădăcinile în Roma antică – festivalul erotismului în cinstea zeiţei dragostei Juno Februata.
24 februarie: Dragobete – Ziua dragostei şi a bunăvoinţei. Zeul dragostei la Daci. În timp, devine feciorul Babei Dochia simbol al Primăverii, sărbatorit la „logodna” păsărilor.
01 martie: Mărţişorul. Sărbătoarea primăverii, dragostei şi fericirii.
08 martie: Ziua Internaţionala a Femeii (cu iz bolşevic).
21 martie: Ziua Mondiala a Pământului. Instituită de Secretarul General al ONU în 1971.
01 aprilie: Ziua păcălelilor
07 aprilie: Ziua Mondială a Sănătăţii. La 07.04.1948 a fost creată Organizaţia Mondială de Ocrotire a Sănătăţii.
22 aprilie: Ziua Pământului. Pe lângă ziua Ziua Mondială a Pământului (sărbătorită în martie) are scopul uniunii tuturor oamenilor în vederea protejării mediului înconjurator. Aceasta acţiune începe din 22.04.1970.
28 aprilie: Ziua Mondială a Siguranţei şi Sănătăţii la Locul de Muncă
01 mai: Ziua muncii
02 mai: Ziua tineretului
08 mai: Ziua Luminii
01 iunie: Ziua Internaţionala a Copilului. Înfiinţat în 1949 la sesiunea Federaţiei Democratice Internaţionale a Femeilor.
26 iunie: Ziua Drapelului Naţional (tricolorul) – România
06 august: Hiroshima – în 1945 a fost lansată, de către SUA, prima bombă atomică.
15 octombrie: Ziua Mondială a Femeilor din Mediul Rural
31 octombrie: Halloween
24 decembrie: Ziua Recunoştintei

Ei bine, sunt unele zile deosebite pentru cultura şi civilizaţia mondială pe care noi nu le prea cunoaştem:
30 ianuarie: Ziua Internaţională pentru Nonviolenţă în Şcoală
21 februarie: Ziua Internaţională a Limbii Materne
03 martie: Ziua Internaţională a scriitorului. (începând cu 1986).
21 martie: Ziua Mondială a Poeziei. Instituită de Conferinţa Generală UNESCO din 2000.
27 martie: Ziua Internaţională a Teatrului (începând cu 1962).
08 aprilie: Ziua Mondială a Rromilor (ţiganilor).
21 aprilie: Ziua întemeierii Romei (753 i.e.n.)
23 aprilie: Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor. Sărbătorită sub egida ONU. (Odată cu Shakespeare şi Sf. Gheorghe)
15 mai: Ziua Internaţionala a Familiei. Constituită de Adunarea Generală a ONU în 1993.
18 mai: Ziua Sportului
08 septembrie: Ziua Mondială a Ştiinţei de Carte. Sărbătorită conform hotărârii Organizaţiei Naţiunilor Unite.
26 septembrie: Ziua Limbilor Europene
04 octombrie: Lansarea primului satelit artificial al Pământului. Adunarea Generală a ONU (1999) a proclamat Săptămâna Internaţionala a Cosmosului 04 – 10 octombrie.
09 noiembrie: Ziua Internaţională Împotriva Fascismului şi Antisemitismului
13 noiembrie: Ziua Internaţională a nevăzătorilor
21 noiembrie: Ziua Filosofiei

Între toate acestea, şi ar mai fi multe de scris, mai apar şi unele zile mondiale deosebit de amuzante, cărora nici nu ne-am fi gândit vreodată că li se vor da o semnificaţie atât de importantă, astfel încât aceste evenimente să fie celebrate an de an:

30 ianuarie: Ziua internaţională de ajutorare a bolnavilor de lepră. (începând cu 1954)
02 februarie: Ziua Mondială a Zonelor Umede, Convenţia Ramsar
09 februarie: Ziua Mondială a Bolnavilor. Instituţionat pe 13 mai 1992 de papa Ioan Paul al II.
21 martie: Ziua Internaţionala a copiilor străzii
01 aprilie: Ziua Păsărilor. În această zi în 1906 a fost semnată convenţia de protecţie a pasărilor.
13 aprilie: Ziua Internaţională a Rock-n-Roll-ului.
26 aprilie: Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale
22 mai: Ziua Mondială a Biodiversităţii
31 mai: Ziua Mondială Fără Fumat (Anti-Tabac). Declarată în 1988 de Organizaţia Mondială pentru Ocrotirea Sănătăţii.
14 iunie: Ziua Mondială a Donatorului de Sânge.
13 august: Ziua Internaţionala a Stângacilor. Se sărbătoreşte începând cu 1992, la propunerea Clubului Britanic al Stângacilor.
22 septembrie: Ziua fără Transport
23 septembrie: Ziua Mondială a Curăţeniei
26 septembrie: Ziua Mondială a Munţilor Curaţi
29 septembrie: Ziua Internaţionala a Inimii
09 octombrie: Ziua Internaţionala a Poştei
15 octombrie: Ziua Mondială a Mersului pe Jos
01 noiembrie: Ziua Mondială a Vegetarienilor

Drăguţ, aşa-i?????? 🙂

Read Full Post »

Paştele este definit ca un scenariu ritual de înnoire anuală a Lumii, deschis de Duminica Floriilor, închis de Duminica Tomii şi intersectat de noaptea Învierii Mântuitorului Iisus. Paştele se încadrează în modelul preistoric de renaştere simbolică a timpului şi spaţiului prin jertfa divinităţii adorate substituită de o efigie (statuie, steag, mască, totem), un om (conducător, fecioară, prizonier), un animal (berbec, ţap, miel, cal, taur) etc. Moartea şi renaşterea, celebrate de precreştini la aceeaşi dată, au fost disociate de creştini, care au fixat Naşterea Domnului la solstiţiul de iarnă (Crăciunul), iar moartea la echinocţiul de primăvară şi în raport cu faza lunară. Deosebirea fundamentală dintre creştinism şi alte dogme religioase constă în faptul că jertfa prin substituţie a zeului precreştin a fost înlocuită cu jerfta Domnului Iisus, săvârşită o singură dată pe Golgota, în numele tuturor oamenilor şi reactualizată anual.
La Paşte se fac sacrificii violente (tăiatul mielului şi, în unele zone, a purcelului, spartul ouălor), se prepară alimente rituale (pasca, colacii), se aprinde ritual lumina, se crede că se deschid mormintele şi cerurile, că vorbesc animalele, ard comorile etc.
Poporul român stă sub pecetea vechilor precreştini, astfel că de atunci datează şi colinda, ca formă populară specific românească, muzică rituală şi texte vechi, ce ţin de întreaga istorie a poporului român de-a lungul existenţei sale. Colinda era un băţ de lemn de alun, decorat cu spirale întretăiate sub formă de romburi, înnegrite prin afumare, cu care copiii scormonesc focul din vatră înainte sau după colindat (Mehedinţi).
Colindatul este scenariul morţii şi renaşterii divinităţii adorate împreună cu timpul anual sau sezonal ce-l reprezintă, compus din texte ceremoniale (colinde), formule magice, dansuri, interpretate din casă în casă. Colinda a asimilat, de-a lungul mileniilor, noi funcţii şi specificaţii, devenind un tezaur spiritual reprezentativ al Vechii Europe. Ceata de colindători formează anturajul sacru, cadru propice manifestării şi desfătării zeului prin cântec, joc etc.
Fixând naşterea lui Iisus la solstiţiul de iarnă (Crăciun) şi moartea urmată de Înviere la echinocţiul de primăvară (Paşte), creştinismul a disociat moartea de renaşterea divinităţii dar şi mesajul natalităţii (colindele de Crăciun) de mesajul jertfei (Colindul cu Toaca la Joimari). Totuşi, ideea morţii anuale a divinităţii continuă să apară, în unele colinde de la solstiţiul de iarnă, alături de vestea Naşterii Domnului (colindele creştine). În zilele noastre, colinda de Paşte este mai rar întâlnită, spre deosebire de cunoscuta colinda de Crăciun, pentru ca aceasta din urmă a primit şi o nuanţă uşor comercială, lăsând deoparte faptul că frumoasa colindă românească se cântă de-a lungul anului, existând un întreg sistem de tipologie a colindei româneşti: Colinda protocolară, cosmogonică, a tinerilor (peţitului), familială, a curţii domneşti, filosofică moralizatoare, religioasă, profesională, baladă şi cântec. În România şi în lume, există instituţia cultural muzicală Rock Filarmonica Oradea ce a conturat pentru prima dată sistemul tipologic, numindu-l: „Cele 10 chipuri ale Colindei Româneşti”. Colinda este cea mai răspândită şi mai complexă tradiţie a românilor.

Verbul „Colo, colere, colui, cultum” dă forma Colenda la infinitiv viitor. Câţi mai ştiu asta? Câţi mai vor să ştie asta? – Rock Filarmonica Oradea a realizat pt. prima dată în cultura română Sistemul Tipologic al Colindei Româneşti, urmând calea trasată de Monica Brătulescu.

Read Full Post »

Vă prezentăm Monografia Bisericii cu Lună, scrisă de Nicolae Firu, în care întâlnim Oradea secolului XVIII, cum n-am mai ştiut-o până acum: prin religie
# Pentru prima dată aducem în faţă adevărul istoric al edificării celei mai triumfătoare biserici din centrul oraşului Oradea
# Existenţa unei credinţe puternice, precum cea ortodoxă, care a dus, în sfârşit, la finalizarea construirii Bisericii cu Lună din Oradea

Greu ne vine să credem cum unele documente ce ţin de patrimoniu pot dispărea fără urmă, din cauza neglijenţei unora sau a altora, de la putere, care ar fi fost obligaţi să aibă grija necesară faţă de prelucrarea tezaurului nostru istoric. „Românii nu au fost pregătiţi pentru aceasta”, spune Roman Ciorogariu, cu privire la monografia Bisericii cu Lună din Oradea, monografie scrisă de Nicolae Firu, la 150 de ani de la înfiinţarea bisericii. Iată, chiar şi această monografie se află doar scanată, căci cartea s-a pierdut, puţini au în dotare informaţiile monografiei, deci e unică!

În cele ce urmează, vă vom prezenta o scurtă monografie a Bisericii cu Lună, respectiv o relatare a situaţiei din prezent (în numărul viitor al Gazetei). Monografia ne prezintă în altă lumină Oradea din secolul al XVIII-lea. La insistenţa poporului din acea vreme, direct împăratul Iosif al II-lea încuviinţează aşezarea pietrei fundamentale a celei mai frumoase creaţii arhitectonice din Oradea, anume Biserica Sfintei Adormiri (denumită: Biserica cu Lună.), la 9 Noiembrie 1784.

Oradea secolului XVIII

Deşi Oradea arăta a oraş unguresc, cei care au contribuit cu banul şi munca la dezvoltarea oraşului au fost românii, ei fiind autohtonii judeţului Bihor. Ei aveau dreptul să-şi aleagă preoţii şi nu aveau nici o obligaţie faţă de Episcopul catolic ungur – teoretic. Românii erau un neam bine organizat, nu nomazi sau un popor pribeag, ci disciplinat şi conştient de misiunea-i istorică, ei având drepturi pe care nu conteneau să le apere. Ei au rămas cu religia ortodoxă, în timp ce alte neamuri roiau în jur, precum francezi, germani, maghiari etc, doar datorită Bisericii Ortodoxe, care s-a păstrat o Biserică Naţională chiar şi în cele mai tragice momente, deşi era defăimată de Ungurii catolici, de veacuri întregi.

În vechime, Oradea era alcătuită din patru comune de sine stătătoare: Olosigul, Velenţa, Oraşul nou şi Subcetate, care alcătuiau de fapt Oradea mare; românii din Velenţa erau ortodocşi, dar făceau parte din Banderiul Episcopului ungur… Acolo era singura biserică ortodoxă şi toţi ceilalţi români aici veneau. De asemenea, existau patru naţiuni: ungurii, românii, grecii şi sârbii. A urmat răscoala Racoţiană, când Biserica Ortodoxă a fost persecutată de catolici, timp în care s-au perindat mai mulţi episcopi.

Biserica din Velenţa (comună, pe atunci)

Biserica din Velenţa s-a construit cam între secolele XV-XVI, dar era într-o stare deplorabilă, deci era nevoie de construcţia uneia noi. Cel care a dorit construcţia bisericii şi cel care s-a rugat de toţi preoţii să fie de acord a fost protopopul Ioan, care se află şi acum în fruntea mişcărilor pornite în apărarea ortodoxiei din judeţul Bihor. Contele Forgách a dorit unirea cu orice preţ, dar prin obligarea românilor de a o accepta, iar văzând că nu reuşeşte, a recurs la metoda expulzării unor români ortodocşi din propriile case, respectiv închiderea în temniţă a episcopului ortodox. Forgách a ajuns şi să dărâme podurile de peste pârâul Peţa, pentru ca ortodocşii să nu ajungă la Biserica lor din Velenţa.

Au existat şi falşi istorici care afirmau că românii totuşi se închinau Papei, dar de fapt nu era aşa, iar documentele care adeveresc contrariul există în patrimoniu, respectiv Actul de la 1713. Au urmat alegerile comunale de la 1753, la care au izbândit ortodocşii, după o serie de acte care discutau drepturile fiecăreia dintre cele patru naţiuni, iar Forgách a devenit episcop papistaş la Oradea.

Dorinţa de unire – nimicită

Înfiinţarea unei şcoli şi a unei capele ortodoxe, prin aducerea de preoţi ortodocşi, uniţii vedeau totala nimicire a sfintei uniri. În acelaşi timp, Comunitatea Ortodoxă înaintează rugări guvernului, pentru autorizaţia de a clădi biserica în Oradea. Indignat, vicarul Meletie înaintează Majestăţii Sale Împărătesei Maria Terezia o jalbă contra preoţilor ortodocşi de la Velenţa. Când ajunge episcop Moise Dragoş la uniţi, acesta nu permite nicidecum să fie construită o biserică ortodoxă lângă una unită. Ortodocşii au protestat pentru apărarea drepturilor lor.

Din fericire, la 13 Noiembrie 1781, Împăratul Iosif al II-lea a dat celebrul edict de toleranţă religioasă, care a ridicat Biserica Ortodoxă din acea umilinţă nedreaptă. Deşi la prima încercare li s-a refuzat ortodocşilor de către Consiliu să îşi ridice biserica, aceştia nu s-au dat bătuţi. S-au adresat şi Prefecturii, iar până la urmă Comisia judeţeană a deschis o anchetă. Au fost şi oameni care au murit, mergând către Biserica din Velenţa, tocmai din Oradea, şi au mai fost astfel de situaţii. S-au găsit destule argumente pentru ca să se clădească şi în Oradea o biserică ortodoxă.

Vis împlinit: acordul împăratului de a se începe construcţia bisericii

În cele din urmă, Comunitatea Ortodoxă a înaintat o petiţie direct împăratului, pentru a-şi apăra drepturile şi de a cere bucată de pământ şi preot, toate pentru construirea bisericii. Împăratul, binevoitor, le-a dat acordul, iar astfel, anul 1784 a devenit anul de izbândă, când ortodocşii şi-au văzut visul cu ochii.

Tocmai în 1874 izbucnise şi revoluţia românilor din Ardeal sub Horea, Cloşca şi Crişan, motiv pentru care împăratul nu mai trecea prin Oradea Mare şi era tensiune mare. Acesta dorea el însuşi să pună piatra fundamentală a bisericii. Planul, locul şi materialul necesar bisericii fuseseră elaborate de un arhitect din Viena. Până la urmă, piatra a fost adusă prin Preasfinţitul Părinte Petru Petrovici.

Edificarea bisericii

Preotul Ioan Clintoc prezintă foarte frumos perioada edificării bisericii: „…în 7 zile Noemvre s’au şi sfinţit şi pus fundamentul Bisericii, iară în anul 1790 Noemvre 17 zile am şi intrat cu sf. slujbă întrânsa…”

A existat un continuu protest din partea catolicilor, care doreau necontenit să fie revocată decizia de a se mai construi biserica. Protestele porneau de la faptul că biserica avea să aibă turn, clopote, intrare din stradă etc. Chiar episcopul unit Moise Dragoş a încercat să împiedice construirea bisericii. Dar în zadar. Chiar dacă erau costuri imense pentru construire, însuşi episcopul unit Dragoş era impresionat de sacrificiul ortodocşilor.

Avea să fie atât de frumoasă biserica ortodoxă! Nici chiar cele două biserici unite, Greco-Catolica şi Sf. Ladislau nu aveau clopot, orologiu şi turn! Văzând grandoarea bisericii, chiar şi cei care părăsiseră religia ortodoxă, s-au reîntors la ea, prin căinţă.

Finalul mult aşteptat

În perioada construcţiei bisericii, au avut loc şi accidente, precum prăbuşirea boltiturei, care iar a stârnit controverse. Turnul bisericii a fost acoperit cu şindlilă, iar acoperişul era din tinichea. Truda a fost mare, dar a meritat, biserica fiind finalizată în 17 Nov. 1790…

S-au făcut daruri bisericii: cruci, icoane, potire, candele, care şi acum mai există. Biserica era foarte iubită şi lăudată… Au fost puse clopotele şi…luna. Orologiul şi luna, acest glob aurit pe-o parte, şi înnegrit pe cealaltă, prezenta fazele lunii. Acestea au fost operele maestrului George Rueppe. Cu greu, a urmat şi pictarea bisericii pe dinafară şi pe dinăuntru, cu icoane deosebite, imagini biblice. Maeştrii picturilor au fost, în mare parte, fraţii Teodorovici.

Celebrarea actului de sfinţire a bisericii s-a fixat pe 11 Iunie 1832. În final, s-a observat că numărul ortodocşilor depăşea pe cel al catolicilor, iar în comunitatea ortodoxă s-au perindat preoţi şi episcopi… A fost înfiinţată şi o şcoală ortodoxă, iar biserica a fost renovată din nou în 1909. Biserica cu Lună a devenit cea mai strălucitoare dintre toate bisericile ce alcătuiau centrul Oradiei Mari, la acea vreme; câtă jertfă şi câtă umilinţă au îndurat românii pentru clădirea acesteia, câte daruri s-au oferit. Putem spune că Biserica a fost creată din truda românului, izvorâtă din credinţă pură faţă de propria religiune, lucru demn de apreciat, într-o perioadă în care chiar şi exprimarea unei opinii putea atrage după sine moartea!

Read Full Post »