Invitaţie: Vineri, 6 August 2010, în curtea interioară a Palatului Baroc (Fostul muzeu al Ţării Crişurilor) din Oradea, ora 19:00, concertul „Give peace a chance” vă va îmbogăţi seara cu mai multă lumină.
Artişti: TALENTUM, Soliştii grupului MEDA MUSIC, Lăcrimioara Deac, Iuliana Băican Chelu, Alexandrina Chelu, Alexandra & Alec, Mátyás Zsolt, Noris, Gabriel Băruţa, Marius Al. Pop, Joe Balogh, David Luke Michael Bryan, Mircia Covaci, Florian Chelu Madeva. Design afiş: Adrian Buzaş. Organizatori: Muzeul Ţării Crişurilor, Episcopia Romano-Catolică Oradea, Casa de Cultură a Municipiului Oradea.
HIROSHIMA
Un oraş, un popor, o tradiţie dispărute. Hiroshima, oraş aparţinând Japoniei, a avut parte de o nenorocire în anul 1945, în Al Doilea Război Mondial, când generalul Spaatz, cel care a preluat comanda trupelor aeriene americane din Pacific a dat ordinul ca bomba să fie lansată începând cu data de 3 august asupra unuia dintre obiectivele: Hiroshima, Niigata, Kokura sau Nagasaki. După cum mulţi oameni ştiu, bombele atomice au fost folosite doar de două ori în timpul războiului.
Bombele nucleare de la 6 august 1945
Mai târziu, pe 6 august 1945 avionul de tip B-29 „Enola Gay”, pilotat de colonelul Paul Tibbets, a lansat o bombă atomică, primul loc unde este Hiroshima (Little Boy). O bombă pe bază de Uraniu, cântărind patru tone şi jumătate, poreclită “Little Boy” a fost aruncată deasupra Hiroshimei pe 6 august 1945.
Podul Aioi, unul dintre cele 81 de poduri care leagă delta râului Ota a fost ţinta acestei bombe. Era de aşteptat ca ciuperca atomică să se înalţe la 600 de metri deasupra solului. La ora 8 si 15 minute, bomba a fost lansată de pe Enola Gay. A ratat cu numai 260 de metri. La ora 8 si 16 minute, într-o clipă, 66 000 de oameni au fost omoraţi şi 69 000 au fost răniti într-o explozie atomică de 10 kilotone. Punctul vaporizării totale a măsurat 1 km în diametru. Distrugerea totală s-a produs într-o zonă cu diametrul de 1,8 km. Pagube importante au fost provocate pe o zonă cu diametrul de 3,5 km. La 4 km, tot ce era flamabil a ars, ştergându-l de pe suprafaţa pământului.
Urmările atacurilor din Hiroshima
Acolo temperatura avea să ajungă egală cu cea a soarelui. De obicei temperatura urcă treptat, atinge un punct maxim şi apoi scade treptat. Dar aici temperatura a atins punctul culminant într-o fracţiune de secundă, transformându-se într-o sferă de foc cu peste câteva milioane de grade. Cei aflaţi sub punctul 0 s-au descompus, impregnându-se în pietre. Ţiglele acoperişurilor s-au topit pe o rază de 500 de metri de la acest punct zero. Primarul oraşului Kabe, situat la 16 km de Hiroshima, a văzut fulgerul şi a simţit căldura. La Academia Navală Japoneză de pe insula Eta Jima, situată la aproape 100 de km S-E de Hiroshima, elevii aflaţi în sălile de curs au auzit un sunet surd, dar au simţit adierea unui vânt neobişnuit de cald prin ferestrele deschise. În comparaţie cu aceştia, ce vor fi simţit nefericiţii de la Cartierul General al Armatei care au fost aproape de punctul zero? Nu au avut timp să simta nimic pentru că au murit cu toţii, ori arşi, ori ucişi de unda de şoc, ori de radiaţii. Cei care lansaseră bomba erau la rândul lor îngroziti de pârjolul pe care îl provocaseră.
Nici măcar generalului Spaatz nu-i venea sa creadă, când a văzut
în hambarele americane de la Tinian cutia în care fusese ambalată bomba, că un lucru aşa de mic putea provoca un aşa dezastru. În timp ce la Hiroshima totul ardea, 70000 de oameni murind în primele secunde şi în zilele următoare încă 28000, la Tinian, eroii de pe Enola Grey erau sărbătoriţi ca nişte eroi.
Veşti foarte întârziate cu privire la atacuri
Vestea a ajuns la Tokyo destul de încet. La 6 august, mai precis la ora 8 si 17 minute, operatorul de control al postului de Radio din Tokyo observă că antena de la Hiroshima nu mai era în legătură cu staţia. Era vid, linişte totală. După câteva tentative infructuoase de a intra în legatură radio, încercă trei linii telefonice de ajutor. În zadar. Peste câteva minute, centrala căilor ferate japoneze constată o ruptură în circuit, puţin mai la nord de Hiroshima. Încercările prin telefon erau şi ele zadarnice. Statul Major intra în panică. Cum se putea ca un oraş de 343 000 de locuitori să se volatilizeze? Telefon, radio, nici un contact. Abia mai târziu o voce intervenea la Tokyo: era aceea a şefului unei gări situate puţin mai la nord de Hiroshima. El se exprimă confuz, vorbind de o teribilă explozie, despre „cerul cu o culoare stranie”. Ofiţerii ridicaseră din umeri şi-i reprosaseră că a băut cam mult la acea oră
de dimineaţă. Staţiile radio nu au înregistrat nici o formaţie de avioane. Da, a fost un raid de 3 avioane americane, dar asemenea raiduri de recunoaştere se făceau zilnic, iar Hiroshima nu prezenta nici un interes militar şi nici nu fusese bombardată vreodată de la începutul războiului.
Aflarea dezastrului de către autorităţile din Tokio
Un pilot primi un ordin să zboare la Hiroshima, să aterizeze, să vadă despre ce este vorbă şi să revină pentru a face un raport. Pilotul zbură şi văzu infernul. Hiroshima, cât mai rămăsese din ea, ardea; era un câmp plat ca şi cum ar fi fost supus sucţiunii unui aspirator monstruos. Aeroportul era o îngrămădire de fiare topite, din ceea ce fuseseră avioanele. Era complet impracticabil. Înspaimântat, pilotul puse avionul pe direcţia bazei navale Kuru, la 15 km spre sud. Raportul său facu misterul şi mai de neînteles. Cum a putut Hiroshima să devină acest infern de jăratec, când n-a fost nici un raid aerian? Echipe de ajutor motorizat plecară din Kuru, dar flăcările nu le permiteau să se apropie de oraş. De-abia după 12 ore de la cataclism, spre seară, s-a putut intra în prima retortă în care avusese loc o reacţie urmată de moartea atomică. Abia la 7 august, postul de radio japonez a difuzat un scurt comunicat: ” Hiroshima a suferit distrugeri considerabile, ca urmare a unui raid executat de către câteva B 29. Se pare că un nou tip de bombă a fost utilizat. Investigaţiile sunt în curs.”
Give peace a chance – John Lennon
Parcă oarecum intenţionat scrisă melodia „Give peace a chance”, de John Lennon, în memoria atacurilor de la Hiroshima, putem spune că există o oarecare legătură între aceste atacuri şi melodia din 1969, e adevărat, scrisă după 24 de ani după atacuri de către membrul trupei Beatles, dar şi cu ajutorul soţiei acestuia, Ioko Ono (care era de origine jappneză, se ştie).
John Lennon şi Yoko Ono militau pentru pacea mondială. Pe 31 mai, în 1969, cei doi înregistrau piesa „Give peace a chance”, şi nu într-un studio, ci chiar în patul lor de hotel.
Piesa „Give peace a chance”, care înseamnă „Daţi o şansă păcii”, este un adevărat imn de pace pentru întreaga lume, şi s-a cântat peste tot în lume. Piesa „Give peace a chance” ameninţa într-o vreme că va înlocui „Battle Hymn of the Republic”, ca imn naţional în Vietnam.
Concertul comemorativ “Give peace a chance” de la Oradea
La Oradea are loc în fiecare an, de 16 ani de zile, un concert comemorativ numit “Give peace a chance”, titlu preluat de la melodia celebră a lui John Lennon, care a venit în perfectă concordanţă cu atacurile atomice de la 6 august 1945 din Hiroshima.
Sufletul acestei manifestări este Florian Chelu, fondatorul fundaţiei Rock Filarmonica din Oradea, iar la acest concert toată lumea poate să cânte. Indiferent de vreme, indiferent de public (numeros sau… chiar deloc), acest concert are loc, şi niciodată la altă dată, ci numai la 6 august când, nu întâmplător, este şi sărbătoarea creştină “Schimbarea la faţă”, de unde putem să realizăm câte evenimente se leagă între ele într-un singur concert orădean: Hiroshima, piesa lui Lennon şi sărbătoarea creştină.
În concert se cântă piese din repertoriul Beatles, Lennon, dar îşi fac apariţia şi trupe orădene, care cântă din repertoriul lor, sau voci deosebite, care ridică oraşul în picioare. La finalul spectacolului, care neapărat trebuie să aibă loc când deja e întuneric, se cântă “imnul” de pace: “Give peace a chance” pe ritmurile tuturor vocilor prezente la concert, respectiv în lumina caldă a lumânărilor aprinse…