Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Ianuarie 2012

Criminologia, ca studiu ştiinţific al fenomenului criminal, sau simplu: ştiinţa crimei, are atât datoria prevenirii, cât şi combaterii fenomenului criminal, alături de multele sale atribuţii. Aceasta caută, studiază şi propune mijloacele de combatere a cauzelor acestui fenomen.
Crimele sunt cauzate de voinţa oamenilor şi asupra lor, motiv pentru care criminologia caută prin formele sale să aplice aceste mijloace directe de combatere chiar asupra autorilor crimelor. Avem: mijloace de prevenire, de izolare, de judecată, de condamnare etc.
În criminologia modernă se cercetează căile şi mijloacele contra crimei şi criminalităţii în mod insistent, iar majoritatea autorilor sunt de părere că lupta trebuie dusă pe două căi: una preventivă, de împiedicare a comiterii de crime (ante-delictum) şi alta represivă, de pedepsire a celor care comit crime (post delictum).
Există mai multe opinii în legătură cu rolul mijloacelor utilizate de criminologia modernă, unii considerând că e mai uşor să previi, fiind mai inteligente şi mai puţin costisitoare desigur mijloacele preventive, însă alţii consideră că mijloacele represive au un rol mai important.
În literatura de specialitate s-a menţionat chiar că până la apariţia criminologiei ca ştiinţă, reacţia contra fenomenului criminal era preponderent represivă, neexistând poate suficiente căi de educare a populaţiei, sau suficiente informaţii despre imoralitatea acestui fenomen, sau chiar a altor infracţiuni, modelul represiv întâlnindu-şi aplicarea în Codul Penal Francez din 1810, Codul Penal German din 1841 şi Codul Penal Italian din 1889, constituind de fapt esenţa doctrinei clasice a dreptului penal.
Concepţia modelului represiv, pedeapsa trebuie proporţionată numai în raport cu gravitatea faptei, neinteresând persoana infractorului, având ca atribute principale severitatea şi uniformitatea, provocând astfel un sentiment de intimidare, îndrăznind a afirma că aceste forme se întâlneau deja în Vechiul Testament, cu primele pedepse conform principiului „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, unde teama era cu atât mai mare, cu cât pierderea unui organ sau chiar a vieţii însemna mai mult decât poate o detenţiune pe viaţă. Ceea ce e de reţinut este că orice înseamnă atac direct, pedeapsă cruntă, fără pic de prevenire şi informaţie, poate crea mai curând teroare, fără a educa în schimb pe om în spiritul moralităţii. El nu va comite crime de teama pedepsei, şi nu din propria conştiinţă. Vorba lui Platon, care spunea că „un om drept nu se deosebeşte de un om nedrept, decât prin aceea că nu comite infracţiuni de frica pedepsei, căci dacă omul drept ar putea săvârşi crime fără să fie văzuţi, le-ar comite.” Nu pot să nu aduc aminte despre cele mai îndepărtate origini, filosofie şi religie, unde întâlnim primele reguli despre morală şi justiţie, pentru că de-acolo a pornit totul, iar istoria ne demonstrează cât de favorabile sau nu au fost aceste metode (preventive sau represive).
Iată că, în final, pe la sfârşitul sec. al XIX-lea, şcoala pozitivistă italiană se îndoieşte de calităţile mijloacelor represive, aşa cum erau concepute de şcoala clasică şi propune un sistem nou, caracterizat prin următoarele caracteristici:
– Prevenirea, ca formă de reacţie contra criminalităţii, prin educaţie în familie, în şcoli, prin activităţi culturale sau chiar în timpul muncii;
– Înlocuirea pedepselor cu alte activităţi care ar descuraja înlesnirea activităţilor criminale, cum ar fi iluminatul străzilor, reducerea orelor de muncă etc.
Controversa între cele două şcoli, cea clasică şi cea pozitivistă, au condus către concluzia că apărarea socială se înfăptuieşte prin ambele forme de reacţie contra fenomenului criminal: atât preventivă, cât şi represivă.
S-a remarcat că ştiinţa Criminologiei este cea care a introdus prevenirea (ca mijloc de reacţie socială contra fenomenului criminal) şi individualizarea pedepsei (în funcţie de persoana făptuitorului).
Dacă ne raportăm la actualitatea socială, avem de-a face cu o criminalitate ridicată, cauzată în mod special de liberalizarea exagerată, de sărăcia de nesuportat, de vizionarea de filme agresive, întregul sistem politic, social, economic având o mare vinovăţie în crearea acestui fenomen criminal. De asemenea, se creează dezechilibre în societate şi în mentalul oamenilor şi din cauza situaţiei politice care le favorizează, prin faptul că se preferă a se vota legi care rezolvă probleme, decât legi care să prevină probleme (legi care desigur ar diminua inclusiv pierderile şi cheltuielile, faţă de cazul în care, după comiterea infracţiunii, pierderile ar fi poate de neînlocuit, mai ales în cazul unui omor – cine mai redă viaţa unui om ucis?). Formarea clientelei politice şi existenţei numeroaselor servicii din domeniul privat duc încet, încet, dar sigur, la varianta: să se distrugă, ca să avem ce repara. Dacă nu se distruge, şi doar se previne, practic avem de-a face doar cu educaţia, care este prea ieftină – din păcate aşa gândesc politicienii şi afaceriştii.
Aş îndrăzni să dau un exemplu: asigurările de viaţă. Asigurările, în ultimul timp, au devenit un element indispensabil al societăţii noastre, din pricina numeroaselor accidente (rutiere de exemplu) care produc pagube materiale, financiare sau chiar umane, lăsându-i pe oameni descoperiţi; însă cine s-a gândit că poate o asigurare de viaţă poate deveni un motiv de înfăptuire a unei crime, din partea unui membru de familie al celui asigurat, pentru a obţine foloasele de pe urma asigurării? Asigurările de viaţă sunt un mijloc de obţinere de profit din partea sistemului privat. Unele sunt chiar prin lege, asigurările de locuinţe şi de maşină fiind obligatorii.
Poliţia, organele de cercetare, ar trebui protejate pentru a preveni crimele, în sensul că: ar merita văzute mai multe patrule de poliţie pe străzi noaptea, urmărirea locurilor unde s-au mai săvârşit infracţiuni (asta ca datorie a organelor specializate), iar în ce priveşte oamenii, aceştia ar putea de asemenea să prevină fapte ce s-ar putea comite asupra lor prin deţinerea de către aceştia a unor spray-uri paralizante, prin evitarea de a circula noaptea sau prin locuri mai retrase, mai periculoase etc.
De asemenea, forme de prevenire concretă a unor crime ar putea fi: montarea de camere de supraveghere în localuri, magazine, bancomate, în special locaţii unde se adună oameni sau unde se află valori (magazine de bijuterii) – care ar putea deveni tentaţii pentru infracţiunea de tâlhărie, de exemplu. Astfel, şi deţinerea de arme de către transportatorii de bani sau valori, respectiv de către portarii şi supraveghetorii instituţiilor, este un mijloc de prevenire a unui atac din partea grupurilor de răufăcători.
Informarea cât mai exactă a populaţiei cu privire la existenţa acestor infracţiuni, are rolul de a le permite oamenilor să-şi ia din timp măsuri de protecţie, care ar descuraja încercările criminale ce ar putea fi comise asupra lor. Poliţia, pe lângă atribuţiile sale specifice, ar putea desemna specialişti care să vină în unităţi de învăţământ unde să prezinte elevilor/studenţilor starea actuală a fenomenului criminal, respectiv a metodelor pe care le au la dispoziţie pentru a se apăra, inclusiv apelarea cu încredere la organele abilitate.
Din toate acestea, reiese că educaţia este un factor important de prevenire a fenomenului criminal şi nu numai, iar necesitatea implementării unui sistem de apărare a valorilor unei societăţi democratice, în care primează viaţa, securitatea şi demnitatea umană, se impune imediat, educaţia fiind un sistem gândit pe termen lung.

Bibliografie:
1. Criminologie, lect.univ.dr. Carmen Adriana Domocoş
2. Probleme de criminologie, prof.univ.dr. Ion Oancea
3. Criminologie etiologică, lect.univ. Valerian Cioclei
4. Articole politice şi sociale, citate din Platon şi Vechiul Testament
5. Internet

Anunțuri

Read Full Post »