Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 25 octombrie 2010

Vreau să redevin EU

De această dată voi scrie un articol mai neobişnuit, sub puterea propriei mele conştiinţe, neinfluenţat de normele societăţii sau guvernat de cultura mea, pentru că în fond şi la urma urmei, EU sunt un om cu sentimente şi trăiri, nu un robot ce reproduce efectele unui întreg sistem existenţial, iar articolele culturale şi politice sunt parte din mine ca om – fiinţă socială, mai puţin fiinţă raţională.
Scriu sub dominaţia unei dezamăgiri profunde şi continue, fiindcă trăim într-o lume agresivă şi uneori pasivă, iar aceste răfulări mi le exprim în anumite poeme, mai puţin în proză, sub formă de povestire. Îmi aduc aminte cu plăcere vremurile când aveam 14-15 ani şi eram un copil atât de cuminte, cu inima deschisă, cu sufletul împăcat, fără reţineri, fără teamă… ca să ajung acum să-mi fie frică să ies din casă singură pe stradă?
Oamenii au devenit foarte nervoşi, stresaţi, şi nu e doar constatarea mea, dar simt nevoia să mă exprim, ca o eliberare de această stare de anomie şi antinomie, de aculturalitate şi… anticulturalitate; mă tem că va ieşi totul de sub control şi nu ne vom mai putea stăpâni în faţa unei situaţii iminente, ce ne-ar periclita viaţa, securitatea şi demnitatea.
Nu vreau să tragedizez şi nu pun totul pe seama politicii din România, ca apoi să primesc reproşuri că-s de o parte sau alta, de stânga sau dreapta, fiindcă această decădere are loc la nivel global, iar problema este universală. Când se va mai naşte un Einstein sau un Michelangelo? Când vom mai întâlni oameni dornici să ofere ceva bun celorlalţi fără a ne arăta degetul (că unde-s banii, nu altceva…încă)?
La nivel global are loc o degradare culturală, însă mai sunt ţări care se respectă şi investesc în oamenii valoroşi pe care-i au, fără a-i trimite din ţară (mai exact obligându-i să plece, neoferindu-le posibilitatea să se desfăşoare, cum e în cazul nostru).
Nu mai putem avea încredere în oameni, iar eu am descoperit că cel mai important lucru este să discuţi cu proprii tăi părinţi, căci ei sunt singurii care-ţi vor oferi sprijin moral şi material necondiţionat, singurii care nu vor fi nici invidioşi, nici geloşi pe reuşitele tale, ba chiar te vor îndemna să faci ceea ce simţi că trebuie să faci (şi vrei).
Treci pe stradă, oamenii sunt grăbiţi, suspicioşi, nu mai ai nicio tragere de inimă să ieşi seara undeva, toţi sunt agresivi şi neînţelegători. Tot mai multe crime, violuri, furturi de maşini şi femei, vii la parcare şi te trezeşti fără maşină, crezi că iubeşti, dar greşeşti, însuşi omul de lângă tine poate fi un traficant sau criminal, nu mai ştii nici tu ce atitudine să adopţi şi cum să-i mai citeşti pe oameni… Totuşi, mai există o speranţă, din punctul meu de vedere! Încercarea de a vedea partea bună a lucrurilor, respectul de sine şi de ceilalţi, toleranţa (dar nu „dusă la maximum, că e sinucidere”, după cum spune Lucian Blaga), precauţia, controlul şi atenţia.
În rest, să ne vedem de treabă, iar atunci când putem acţiona util pentru societate, să o facem, fără reţineri, să privim plinul paharului, chiar dacă momentan este gol, să privim ideea de „pahar plin”, ca şi cum acela ar fi idealul spre care trebuie să ne îndreptăm – să avem un ţel care să ne ţină în picioare, să ne motiveze şi să ne îndemne să nu renunţăm niciodată la încercarea de a ne desăvârşi ca „oameni de cultură, pentru care creaţia reprezintă însuşi sensul adânc al vieţii” – Lucian Blaga.

Reclame

Read Full Post »