Iată, nu ştiu cum se face că până acum nu am adus la lumina blogului meu ori câteva cuvinte, ori câteva poeme ale unchiului meu Marin Chelu. Nici nu ştiu ce să spun. Puiu, cum îi spuneam noi, s-a născut în 1950, la 100 de ani dupa marele nostru poet Mihai Eminescu, dar din păcate s-a stins foarte tânăr, la 56 de ani, în 2006, când eu aveam doar 16 ani şi deja lucrasem cu el la cinci cărţi, scoase în ultimii trei ani ai lui de viaţă (ce crud).
A publicat:
2003 – “Despre arhitectură” de Radu Enescu
2004 – “Orizonturi speculative” de Radu Enescu
2004 – “Aura Sonetului” de Alexandru Andriţoiu
2005 – “Orizonturi literare” de Radu Enescu
– “Fanfaronii” de Iosif Vulcan
– “Iadeş” de Vasile Spoială
2006 – “Zidiri” – volum personal de versuri Marin Chelu
Iată cum, “orizontul” său literar i-a grăbit, în mod neaşteptat, moartea, care avea să apară la nici două săptămâni de la lansarea primului său volum de versuri. Era deja bolnav, pare-se de mult, lovit de un cancer pulmonar de care nu ştia nimeni. Era omul pe care nu-l puteai duce la medic cu forţa. Era omul care îndura, care suporta, care iubea. L-am iubit şi respectat abia în ultimii ani, când am văzut că de fapt el îmi este mai aproape dintr-un anumit punct de vedere, spre deosebire de tatăl meu, Florian Chelu, fiindcă şi eu, la rându-mi, am publicat întâi un volum de poezii (sonete) şi abia anul acesta voi lansa un CD muzical. Iată cum a fost să fie destinul nostru.
Ce-mi doresc acum, este să vă împărtăşesc două-trei poezii de-ale lui, între care una mi-a dedicat-o mie şi se află şi pe mormântul lui…
Bucurie fără motiv (Dinei)
…dar sângele iarăşi împrăştie
credinţe înflorite,
împreunate în acest
relief luminos,
invadat de o bucurie
sălbatică, fără motiv…
Chemare
se cuibăresc adânc în sânge
dorinţe ştiute şi neştiute
acum încă nu e prea târziu
te învăluie surâsul rece al lunii
- păgân de-o clipă -
sărutul pe frunte al aromei
unui alt tărâm
Izvoarele visului (Noretei)
“Ascultă, ascultă iubita mea rară”
Izvoarele visului invadat de fiinţa ta
blândă
ca steaua nepăsării
(năpădit de sufletul frigului).
Drumul,
(aproape – departe
mă întâmpinai pierdută în măduvă)
peste care stau
- în absenţă -
suspendat
şi amorţit
pe puntea
(subţire)
(fragilă)
(a)
sufletului.
Dacă nu erai o stea pe cerul meu îngheţat
erai o stea a altei bezne.
Ai fost.
(Eşti mireasmă îndelung pe-trecută.)
Deşertăciune
De-oglinda apei smuls aş vrea să fiu
dar gândul e-ngropat, nu pot să scriu:
sculptez atunci gingaşe flori de ger
şi gestul e-n deşert, căci ele pier…
Rugă
“Azi o vedem şi nu e”
numai izbindu-te dintr-un zid
în altul,
prietene,
ajungi să înveţi speranţa -
iris licărind ca o stea
Coperta cărţii este realizată de Horia Popa (Pasăre rock – ulei/colaj)
Lector: Ioan Moldovan
Culegere computerizată: Alexandrina Chelu
