Precum o boală sau un sentiment de conştiinţă încărcată, simt cum mă trec fiori reci de emoţie şi tremur de furie şi necaz când mă gândesc că am anumite viziuni, dorinţe, dar nu le pot spune nimănui, căci poate nu m-ar lua în serios, aşa că la două noaptea, am luat pixul în mână, un caiet la îndemână şi am aprins lumina de veghe. Am scris neoprită. Aveam de gând să le scriu deci pe blog.
Reflectez la o idee de mai mult timp, efectiv mă sufocă, şi simt nevoia s-o dezvălui, să fiu hotărâtă în ceea ce mă priveşte. Voi spune franc: nu vreau să fiu politician. Sesizez că lumea din jurul meu este agresivă, stresată, iar eu visez o lume în care să redevenim oameni normali, atât să muncim şi să ne facem datoria faţă de societatea în care trăim şi faţă de noi înşine şi de familia noastră, cât şi să ne ocupăm de partea spirituală din noi, să ne căutăm şi promovăm creativitatea. Trăim într-o lume aglomerată în care goana după bani a devenit scopul suprem al fiecărei persoane şi astfel am ajuns să nu mai ştim să fim fericiţi.
Vrem, unii, să facem o mulţime de lucruri, însă ezităm şi ne gândim: „când voi avea timp şi pentru asta?”. Destul! Vreau un popor care să-şi dorească să trăiască în fiecare zi împăcat cu propria fiinţă, fiecare persoană să conştientizeze că este pe cont propriu, dar în acelaşi timp să simtă că face parte dintr-o comunitate, dintr-un neam, că este un pion important al patriei sale. Să simtă odată cu neamul său, să fie mândru şi astfel, fiecare cetăţean, alături de munca şi preocupările sale, să gândească: „Sunt fericit, atâta timp cât şi cel de lângă mine e fericit”. Vreau să fim un popor solidar în care să ştim să ne preţuim şi să acceptăm că nu suntem singuri – e un sentiment glorios de siguranţă şi împăcare sufletească.
Când vom mai ştii să ne bucurăm de bucuria celuilalt şi să nu fim atât de individualişti? Iată, un om, oricât de ateu s-ar declara, poate fi în stare să aprecieze cum mii de oameni se pot aduna împreună pentru a sluji unei idei – şi culmea, o idee nepalpabilă, şi anume existenţa lui Dumnezeu – şi pot forma un nucleu, din care se naşte un crez puternic, venind la Mecca sau la Ierusalim, în pelerinaj. Atunci, mă întreb, de ce nu ne mai putem aduna şi noi pentru un crez mult mai serios, pentru o idee mai palpabilă, mai realizabilă?
Unde este solidaritatea care ar trebui să dăinuie într-un popor? De ce nu putem construi un viitor frumos? Poporul face societatea, nu politicianul. Avem dreptul să construim o societate civilă, iar acest drept izvorăşte chiar de la marele Rousseau, prin Contractul Social, care spunea că omul simte nevoia să se lepede de anumite drepturi, în schimbul unei securităţi sociale, iar dacă însuşi alesul lui încalcă ceea ce-a propus, poporul are dreptul să se revolte şi să-l dărâme, să propună altceva (în cazul nostru, mai avem sindicate, mai avem partide politice).
Lumea în care trăim ajunge să ne despartă şi de propria fiinţă – timpul şi grija zilei de mâine, respectiv câştigul indispensabil sunt motive temeinice pentru a instala în mulţi dintre noi oboseala, rutina şi chiar depresia. Ce e de făcut?
Şi atenţie, aici nu vorbesc nici în numele vreunei etnii sau în numele vreunui partid politic, aici vorbesc în numele cetăţeanului român Alexandrina Chelu.
Vă îmbrăţişez. Pentru mine, fiecare persoană este importantă, fiecare merită respectul cuvenit şi de asemenea fiecare are dreptul să se implice activ în sânul comunităţii sale.
Alexandrina Chelu
Trist dar adevarat . Este o lupta prea mare atata timp cat strigi de una singura si te aude doar cine vrea .Daca tot doresti sa realizezi ceva iti sugerez sa te implici mai mult , sa spui ce ai de spus acolo unde trebuie sa spui si unde sunt sanse si sperante .Probabil ai fi un politician destul de bun daca nu vei fi inflamata si sufocata de bani si putere . La urma urmei , cam toti uita de unde au plecat si nu sunt interesati de tara cat de interesul propriu , Trist dar adevarat .
Daca fiecare din cei care mai au coloana ar pune problema in acest mod am ameneta viitorul acestui popor pentru totdeauna. Daca stau pe ganduri si ma uit in ograda politici romanesti imi dau seama ca acest lucru se intampla. Se pare ca dragul nost popor (de care uneori imi vine sa ma dezic) este foarte atasat si impresionat de tupeu si nesimtire (acesta este motivul pentru care sintagma “presedinte jucator” este creionata de sintagma “tiganca imputita). Sper sa prind ziua in care ne vom alege reprezentati in functie de aptitudini nu in functie de cat si cum le umbla gura. Vreau sa te rog sa nu renunti la a face politica acest lucru m-ar face sa privesc mai pesimist viitorul (fara nici un fel de rautate dar un viitor cu EBA si Prigoana Junior suna al naibi de deprimant). Recunosc ca sunt mai las ca tine din aceleasi motive + lipsa unui sprijin nu am mai facut deloc pasul spre politica prefarand sa devin un simplu “COMENTATOR” al acestei tragi-comedii numita “guvernarea Romaniei”
Bafta pe viitor
da interesant…trebuie doar sa gandesti pozitiv, iar tinerii ca si tine pot schimba Romania…intrebarile tale isi vor gasi raspunsul, altii nu au macar bunavointa de a face un minin efort mental de a gandi(precizarea trista e ca suntem un popor de needucati)…ma bucur sa vad o fata implicata, insa ti-as sugera sa schimbi partidul…Bafta!
Mersi frumos de incredere si incurajare:)
privesti dintr-o perspectiva extinsa (de “popor”), Alexandrina. spui “Sesizez că lumea din jurul meu este agresivă, stresată (…) lume aglomerată în care goana după bani a devenit scopul suprem al fiecărei persoane şi astfel am ajuns să nu mai ştim să fim fericiţi”, te intreb: oare chiar fiecare dintre noi? sau e doar o “cerinta” exterioara pentru unii dintre noi? iata:
- sa muncesti 8 ore pe zi (sau mai mult) – cerinta. a cui? a celor care vor sa faca bani de pe urma ta.
- sa faci bani – cerinta. a cui? tot a celor care vor sa faca bani de pe urma ta (daca n-ai bani n-ai ce sa le dai).
dar spuneam ca privesti dintr-o perspectiva extinsa. problema nici nu mai e ca un popor nu e capabil sa se elibereze de asa ceva, problema e ca nu mai exista nici macar solutii individuale, decat rar.
iata:
- nu vreau sa muncesc 8 ore pe zi, 5 sau 6 mi se par mai mult decat suficiente pentru o societate care dispune, printre altele, de o intreaga retea de calculatoare care reduc timpii (ce poti sa faci acum intr-o ora pe calculator se facea inainte in cel putin doua ore. si atunci de ce sa muncim acum tot 8 ore pe zi, ci nu doar 8/2=4?! a, iata de ce: pt. ca “societatea” vrea sa “avanseze” cat mai repede cu orice pret… sa “avanseze” catre ce?!… unde se grabeste? unde se grabeste cand oamenii ei – din fix pricina grabei – sunt obositi, stresati, nervosi, incapabili sa mai sesizeze ce se-ntampla cu ei), dar daca muncesc doar 5 sau 6 nu mai am bani sa platesc chiria si intretinerea… daca, in schimb, muncesc 8, alte 8 le dorm, alte 2 le fac pe drum (casa-serviciu si retur), alte doua pentru diverse cumparaturi si deplasari in diverse puncte din oras, o ora pentru chestiunile “casnice” cotidiene (de la spalat pe dinti dimineata si pana la spalat pe dinti seara…), o ora pentru a ma informa ce se mai petrece prin lume (stiri, nu altceva, ca nu e timp de aprofundat intr-o singura ora…) si imi mai raman, in sfarsit, maxim 2 ore pentru a fi cu mine (si eventual cu cei dragi), 2 ore in care poate ca sunt prea obosit sa ma mai gandesc serios la mine, 2 ore in care poate ca nu ma dedic exclusiv valorilor culturale (poate ca astept de mult sa citesc, in liniste, o carte) si spirituale, nu de altceva, dar poate ca ma invita prietena la un film… dar poate ca ma invita la o cafea intr-un bar, si atunci pot “contempla” eventual multiculturalitatea de cartier, dar in nici un caz spiritualitatea in ce are ea mai la varf, dar in nici un caz fiinta mea in ce are ea mai frumos. Sigur, poate ca sunt un tip (totusi) “istet” si mai “scot” o ora pt. mine, strict pentru mine si pt. cei carora le-as dedica timpul meu (inclusiv prin activitati “civice” de voluntariat), fentand celelalte “ritualuri” zilnice, ok, dar o ora mi se pare putin, totusi. sincer!